Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat duminică îngrijorat de "schimbările substanţiale" din relaţia transatlantică cauzate de tensiunile dintre europeni şi preşedintele american, Donald Trump, în special în privinţa comerţului şi a dosarului nuclear iranian, relatează AFP.
Frank-Walter Steinmeier, un fost ministru social-democrat de externe care ocupă funcţia mai mult protocolară de preşedinte al republicii federale, a admis că prima economie europeană, protejată de multă vreme de Statele Unite prin intermediul umbrelei NATO, a avut nevoie "să crească" şi să-şi asume responsabilităţile internaţionale".
"Sincer vorbind, sunt într-adevăr îngrijorat de evoluţia relaţiei transatlantice", a spus el într-un interviu acordat postului naţional de televiziune ARD.
"Nu din cauza unui preşedinte care trimite pe Twitter câteva mesaje deranjante, ci pentru că este în curs o evoluţie substanţială şi că avem o nouă administraţie americană care nu ne mai consideră ca făcând parte dintr-o comunitate mondială în cadrul căreia acţionăm împreună, dar care vede lumea fundamental ca o arenă unde fiecare trebuie să-şi găsească propriul drum", a explicat şeful statului german.
Frank-Walter Steinmeier a apreciat că, în cursul vizitelor pe care le-au întreprins recent, omologul său francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, au făcut amândoi "ce trebuia punând înainte interesele comune ale Europei" în privinţa comerţului şi pentru apărarea acordului privind programul nuclear iranian.
Donald Trump a ameninţat să impună taxe vamale asupra importurilor de oţel şi aluminiu, exceptându-i temporar pe europeni, şi să rupă tratatul din 2015 în baza căruia sancţiunile economice impuse Iranului au fost relaxate în schimbul unui angajament verificabil că nu va fabrica bomba atomică.
Preşedintele german a reamintit că, atunci când secretarul de stat american din acea perioadă, John Kerry, a semnat acordul în numele Statelor Unite, a subliniat că un război a fost poate astfel evitat.
"Este o frază importantă pentru că nu trebuie să uităm ce s-ar putea produce dacă acest acord este pus în pericol şi dacă Orientul Mijlociu începe să se reînarmeze", a comentat Frank-Walter Steinmeier, subliniind că regiunea "nu ar mai putea suporta un alt conflict".
El a mai avertizat în legătură cu distanţa tot mai sensibilă luată de preşedintele rus, Vladimir Putin, faţă de Occident, apreciind că, dacă Rusia se defineşte de acum "prin diferenţă, şi nu prin cooperare" cu Europa, diplomaţia trebuie să caute noi "iniţiative şi oportunităţi" pentru a dialoga.
Preşedintele german, îngrijorat de evoluţia relaţiilor transatlantice
Explorează subiectul
Articole Similare

38
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
38

1.744
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
1.744

46
Datoria externă a Rusiei a atins recordul ultimelor două decenii
46

614
Teheranul nu renunță la programul nuclear - Ce dezvăluie noile imagini din satelit
614

55
SUA au introdus ilegal în Iran aproximativ 6.000 de terminale Starlink după proteste
55

66
Incident naval în largul coastelor japoneze - Japonia a confiscat un vas de pescuit chinez şi l-a arestat pe căpitan
66

47
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
47

2.710
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
2.710

1.955
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
1.955

66
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
66

617
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
617

90
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
90

155
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
155

















Comentează