Președintele finlandez pare resemnat: Trebuie să acceptăm că SUA se schimbă

Autor: George Traicu

Publicat: 04-02-2026 15:07

Article thumbnail

Sursă foto: France 24

Europa şi Finlanda trebuie să recunoască faptul că SUA se schimbă şi că ideologia administraţiei americane din spatele politicii sale externe intră în conflict cu propriile noastre valori, a declarat miercuri preşedintele Finlandei Alexander Stubb, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Membrii europeni ai NATO între care şi Finlanda şi-au regândit strategiile de politică externă în ultimele săptămâni, după ce preşedintele american Donald Trump a inflamat în ianuarie tensiunile cu aliaţii săi europeni din cauza Groenlandei, un teritoriu autonom care aparţine Danemarcei.

Finlanda îşi va actualiza doctrina privind politica externă şi de securitate pentru a reflecta schimbările în situaţia internaţională, le-a spus Stubb membrilor Parlamentului într-un discurs.

"Trebuie să recunoaştem cu onestitate că SUA trec printr-o schimbare. Abordarea lor faţă de aliaţi, precum şi modul în care îşi conduc politica externă, se schimbă de asemenea", a spus el, numind cu toate acestea SUA "un aliat important".

Alexander Stubb a încercat să menţină relaţii strânse cu Trump pentru a-i obţine sprijinul pentru Ucraina în contextul războiului său cu Rusia şi pentru a dezvolta propria securitate a Finlandei ca stat vecin al Rusiei.

"Politica externă a actualei administraţii a SUA este susţinută de o ideologie care intră în conflict cu propriile noastre valori", a spus Stubb, dând drept exemplu pentru un astfel de conflict între valori faptul că SUA subminează ordinea existentă internaţională, operează în afara instituţiilor internaţionale şi minimalizează importanţa Europei.

Stubb nu a avansat un calendar pentru revizuirea politicii externe şi de securitate dar a afirmat că munca este abia la început.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri