Preşedintele World Athletics (Federaţia internaţională de atletism), Sebastian Coe, a avertizat sportivii tentaţi de dopaj în perioada în care competiţiile sunt suspendate să nu recurgă la aşa ceva pentru că vor fi depistaţi, scrie AFP potrivit Agerpres.
"În mod cert, din cauza suspendării întrecerilor, a restricţiilor de circulaţie, controalele antidoping sunt mai dificil de realizat. Dar nimeni nu ar trebui să-şi imagineze că nu va avea loc niciun control. Vreau să transmit un mesaj foarte clar sportivilor: să nu credeţi că nu vom face teste antidoping. Dacă nu respectaţi integritatea sportului pe care-l practicaţi veţi fi prinşi'', a spus Coe.
Pe de altă parte, preşedintele WA şi-a exprimat speranţa că în acest an sportivii se vor putea întoarce la antrenamentele efectuate în regim normal, atunci când totul va fi în deplină siguranţă.
Aşa cum se ştie, World Athletics a anunţat, la finele lunii trecute, amânarea cu un an a Mondialelor programate pentru luna august 2021 la Oregon (SUA), în contextul în care s-a decis organizarea JO de la Tokyo 2020 în perioada 23 iulie - 8 august a anului următor.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism îi avertizează pe sportivii tentaţi de dopaj
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

13
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
13

14
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
14

29
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
29

105
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
105

33
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
33

62
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
62

76
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
76

41
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
41

174
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
174

91
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
91

75
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
75

6.387
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.387

38
Tommy Paul a câștigat turneul ATP de la Houston
38
















Comentează