Tăierea pensiilor de serviciu ale magistraţilor nu va aduce o creştere, fie ea şi infimă, a nivelului de trai pentru cetăţenii României, însă ea ar putea avea drept consecinţă o scădere a independenţei justiţiei, mai devreme sau mai târziu, a opinat, marţi, preşedintele Curţii de Apel (CA) Alba Iulia, Liviu Gheorghe Odagiu potrivit Agerpres.
"În mod sigur, dacă de astăzi vor fi tăiate pensiile de serviciu ale magistraţilor (...), în mod sigur, de mâine, cetăţenii României nu vor simţi o creştere a nivelului de trai, fie ea şi infimă, dar, cu certitudine, de mâine, cetăţenii României vor simţi altceva. De mâine şi în viitorul imediat apropiat, şi anume o ştirbire a independenţei justiţiei. Iar dacă pensiile magistraţilor nu îi afectează în mod deosebit, scăderea independenţei justiţiei, mai devreme sau mai târziu, în mod sigur îi va afecta şi de abia atunci vom vedea care a fost rostul acestei campanii furibunde duse împotriva magistraţilor şi nu neapărat a veniturilor lor", a declarat judecătorul, într-o conferinţă de presă susţinută de prezentarea bilanţului activităţii pe anul 2019 a instanţelor din circumscripţia CA Alba Iulia şi desfăşurată cu puţin timp înainte de adoptarea de către Camera Deputaţilor a proiectului privind eliminarea pensiilor speciale.
Întrebat cum anume ar putea scădea independenţa justiţiei, Odagiu a explicat că un cetăţean nu are nevoie în sală de un judecător care să se gândească din ce va trăi la pensie sau ce va mânca mâine, ci de un judecător care să aibă asigurat tot confortul, unul care să îl determine să se canalizeze numai asupra problemei cetăţeanului respectiv.
"În plus, acest atac al pensiilor de serviciu este doar un început. Un judecător traumatizat este un posibil judecător uşor şantajabil, este un posibil judecător care îşi pune problema dacă să mai rămână sau nu în sistem şi care îşi doreşte să plece într-un mediu privat, indiferent unde va fi acesta. România nu îşi permite luxul ca astăzi să piardă magistraţi care să plece din sistem dintr-un singur considerent, că statul nu este în stare să asigure unei alte puteri în stat, că o putere sau două puteri nu sunt în stare să asigure cele de-a treia o independenţă reală şi un nivel de trai care să consacre efectiv această independenţă", a mai spus preşedintele CA Alba Iulia.
Liviu Gheorghe Odagiu mai crede că nu din senin a apărut această temă exact în acest moment şi nu din senin aparent toate forţele politice sunt de acord cu tăierea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, în condiţiile în care, susţine magistratul, "pentru marea masă a electoratului, această tăiere nu va duce de mâine niciun beneficiu, ci, dimpotrivă, un mare deserviciu".
Judecătorul a mai opinat că pensia de serviciu pe care magistraţii o au nu este una nesimţită, ci este una corespunzătoare statutului social pe care aceştia îl au.
"Tot sistemul de incompatibilităţi şi de privaţiuni din viaţa unui magistrat justifică atât acordarea unui salariu corespunzător serviciului public pe care îl exercită şi acordarea unei pensii de serviciu pe măsură", a susţinut acesta.
El a mai spus că numărul magistraţilor care beneficiază de pensii de serviciu este de aproximativ 3.800 şi că cuantumul acestor pensii de serviciu, din totalul pensiilor de serviciu la nivel naţional, este unul "infim".
"Ori, statul român, din punctul nostru de vedere, trebuie să aibă capacitatea să plătească corespunzător un serviciu public şi o viaţă dedicată magistraturii prin asigurarea inclusiv a unui nivel corespunzător de pensii", a mai spus preşedintele CA Alba Iulia.
Odagiu a mai opinat şi că este "extrem de falsă" ideea că, prin tăierea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, se va reuşi achitarea alocaţiilor copiilor, menţionând că nu au nicio legătură cele două.
"Statul, prin guvernanţi, este dator a găsi soluţii atât pentru a plăti pensiile unor oameni care o viaţă întreagă au lucrat într-un sistem şi au avut parte numai de interdicţii şi de incompatibilităţi şi alocaţiile copiilor", a conchis judecătorul.
Liviu Gheorghe Odagiu a făcut aceste afirmaţii la finalul şedinţei de bilanţ a activităţii CA Alba Iulia, eveniment la care au fost prezente şi actuala şi fosta şefă a Consiliului Superior al Magistraturii, Nicoleta Ţînţ, şi Lia Savonea, care însă nu au participat la conferinţa de presă menţionată.
Preşedintele CA Alba Iulia: Tăierea pensiilor magistraţilor, o ştirbire a independenţei justiţiei
Articole Similare

22
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
22

6
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
6

608
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
608

1.092
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.092

22
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei la început de vacanță – coloane de până la 5 km pe DN1
22

1.417
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.417

2.831
Ancheta ANI lovește în Sănătate. Reputat medic, în vizor: Nu-și poate justifica peste 2,5 milioane de lei din avere
2.831

1.111
ANPC a luat cu asalt saloanele de înfrumusețare - Amenzi de peste un milion de lei
1.111

27
Incident feroviar pe ruta Rupea - Cața: circulatie afectată după ce un tren de marfă a produs avarii la linia de contact
27

72
Amendă de 12.000 de lei pentru o femeie din Vâlcea, care a abandonat patru cățeluși
72

22
Urmează zile aglomerate pe pârtii, în vacanța de schi. Salvamontiștii avertizează: crește riscul de accidente
22

9.070
UPDATE Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită / Ce a spus un internaus despre mașina electrică implicată
9.070

178
Un angajat de la Termocentrale Craiova ar putea fi revocat din funcție după ce a dezvăluit condițiile de muncă
178

















Comentează