Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde s-a declarat miercuri încrezătoare că viitorul cancelar german, Olaf Scholz, va lucra ''din greu'' pentru consolidarea şi integrarea Uniunii Europene, informează AFP, citat de agerpres.
Social-democraţii, Verzii şi liberalii germani au semnat marţi, la Berlin, acordul de coaliţie guvernamentală. Liderul social-democrat Olaf Scholz ar urma să fie ales miercuri de Bundestag (Camera inferioară a parlamentului german) în funcţia de cancelar, iar în aceeaşi zi membrii Executivului vor depune jurământul şi îşi vor prelua oficial mandatele.
"Sunt sigură că noul guvern, sub conducerea sa, va continua să lucreze din greu pentru a promova integrarea europeană", în special pentru a face progrese cu uniunea bancară şi a pieţelor de capital, a declarat preşedintele BCE pentru cotidianul financiar german Handelsblatt. De asemenea, Christine Lagarde, care s-a întâlnit de mai multe ori cu Olaf Scholz la diferite summituri europene şi internaţionale, este convinsă că liderul social-democrat german va lucra "calm, minuţios şi în mod concentrat", la fel ca şi cancelarul conservator Angela Merkel.
La două luni şi jumătate după alegerile legislative din Germania, social-democratul Olaf Scholz va deveni miercuri cancelar, aducând la putere centrul-stânga şi punând capăt celor 16 ani ai erei Angela Merkel.
Cei 736 de deputaţi din Bundestag rezultaţi în urma scrutinului din 26 septembrie urmează să aleagă cancelarul printr-un vot secret începând cu ora 9:00 (8:00 GMT).
Una din primele decizii ale viitorului guvern condus de Olaf Scholz va fi numirea noului guvernator al Băncii Centrale a Germaniei, care îi va succeda în funcţie lui Jens Weidmann. Potrivit unor surse citate de AFP, o decizie ar putea fi anunţată chiar la finele acestei săptămâni.
Jens Weidmann, unul dintre cei mai influenţi membri ai Consiliului guvernatorilor BCE şi un adept al ortodoxiei monetare, a decis să demisioneze de la conducerea Bundesbank înainte de încheierea mandatului său şi într-un moment cheie pentru viitorul politicii monetare europene.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, încrezătoare în cancelarul german, Olaf Scholz, că se va implica 'din greu' în problemele UE
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.647
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.647

411
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
411

3.877
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.877

8.269
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.269

4.183
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.183

4.073
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.073

67
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
67

8.450
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.450

196
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
196

2.719
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.719

628
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
628

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.835
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.835
















Comentează