Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând cu data de 29.11.2014, ora 02:30, a inculpatei BUDESCU AURICA, preşedintele Judecătoriei Făurei, jud. Brăila, în sarcina căreia s-a reținut infracţiunea de luare de mită;
Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la data de 04 noiembrie 2014, în calitate de preşedinte al Judecătoriei Făurei, jud. Brăila şi, implicit, de judecător, având repartizat spre soluţionare un dosar, a pretins de la un martor denunţător o sumă de bani, în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului, în care această persoană avea calitatea de petent contestatar al unui proces – verbal de sancţionare contravenţională.
Ulterior, la data de 28 noiembrie 2014, în legătură cu acelaşi dosar, care, între timp, fusese soluţionat prin înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, în cuantum de 20.000 lei, cu sancţiunea avertismentului, inculpata a primit de la martorul denunţător suma de 1.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Inculpatei Budescu Aurica i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 29 noiembrie 2014, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Curtea de Apel Galaţi.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Preşedinte de Judecătorie săltat de DNA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

172
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
172

242
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
242

1.052
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.052

530
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
530

712
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
712

1.433
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
1.433

331
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
331

1.219
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.219

1.977
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.977

1.600
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.600

984
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
984

1.857
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.857

2.155
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
2.155
















Comentează