Președinta CCR, mesaj de Ziua Unirii: „Solidaritatea, curajul și viziunea comună pot transforma aspirațiile unui popor în realitate durabilă”

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 24-01-2026 08:50

Article thumbnail

Sursă foto: hot news

Președinta Curții Constituționale a României, Elena-Simina Tănăsescu, a transmis, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, un mesaj în care subliniază că actul din 1859 nu aparține doar trecutului, ci continuă să definească prezentul statului român și să cheme la continuitate, solidaritate și responsabilitate.

În mesajul său, Elena-Simina Tănăsescu evocă „momentul în care un ideal național a fost împlinit și a început construcția statului român modern”, arătând că Unirea Principatelor Române, realizată în 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, a fost expresia maturității unei națiuni care a dat formă statală voinței sale colective.

„Unirea Principatelor Române realizată în 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost expresia maturității unei națiuni care a dat formă statală voinței sale colective și a așezat identitatea noului stat european pe temelia solidarității, responsabilității și credinței într-un destin comun”, afirmă președinta CCR, subliniind că această „făurire împlinită în istorie nu aparține doar trecutului”.

Un act fondator al statului de drept

Elena-Simina Tănăsescu arată că Unirea de la 1859 a reprezentat și începutul unei ordini statale bazate pe drept, prin crearea unor instituții menite să armonizeze funcționarea noului stat. În acest context, este evocată Comisia de la Focșani, una dintre instituțiile centrale apărute odată cu Mica Unire.

„Comisia de la Focșani, una din instituțiile centrale create cu prilejul Micii Uniri, a avut rolul de a armoniza legislația și instituțiile celor două Principate, fiind precursoarea jurisdicțiilor care, mai târziu, aveau să realizeze controlul constituționalității legilor în România”, se arată în mesajul transmis de președinta Curții Constituționale.

Totodată, aceasta subliniază că „lucrările acestei Comisii au constituit punctul de plecare pentru unul din proiectele propuse la adoptarea Constituției din 1866”, evidențiind legătura directă dintre actul Unirii și dezvoltarea ulterioară a arhitecturii constituționale a statului român.

Semnificația unității, din trecut spre viitor

În mesajul său, Elena-Simina Tănăsescu accentuează că data de 24 ianuarie rămâne un reper nu doar al unității naționale, ci și al desăvârșirii statului român ca stat al legii. „Astfel, 24 ianuarie rămâne nu doar o zi a unității, ci și un simbol al desăvârșirii statului român, construit sub semnul legii, al rigorii și al răspunderii”, afirmă aceasta.

Președinta CCR arată că semnificația actului fondator rămâne puternică și în prezent, prin „păstrarea vie a conștiinței începuturilor noastre și transmiterea mai departe a sensului profund al unității, respectului pentru lege și îndatoririlor față de viitor”.

Mesajul se încheie cu ideea că lecția Unirii rămâne actuală: „Această zi ne reamintește că solidaritatea, curajul și viziunea comună pot transforma aspirațiile unui popor în realitate durabilă, așezând temeliile României moderne”, subliniază Elena-Simina Tănăsescu, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri