Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că joi va avea întâlniri cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, dar şi cu comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.
El a fost întrebat despre posibilitatea prelungirii plafonării RCA şi despre posibila majorare cu 30% a salariilor aleşilor locali.
"O să am o serie de întâlniri pe subiectele astea. Nu neapărat se va vorbi despre asta, dar mâine dimineaţă am o întâlnire prevăzută şi cu FMI, care o să fie precedată de discuţii şi cu ministrul Finanţelor", a spus Grindeanu, potrivit Agerpres.
Premierul a precizat, în contextul unei întrebări privind investiţiile, că va avea şi o întâlnire cu comisarul european Corina Creţu.
"Banii de investiţii sunt mai mulţi decât anul trecut. E problema pe care am semnalat-o, şi nu doar eu, anume deblocarea fondurilor europene. Mâine este şi o întâlnire cu doamna comisar Corina Creţu. E extrem de important pentru noi să deblocăm lucrurile care nu au funcţionat cum trebuie anul trecut, astfel încât acest motor dat de fonduri europene pe partea de investiţii să funcţioneze la capacitate maximă. Nu doar partea de fonduri europene, ci şi partea de buget naţional prevăzut pentru investiţii e mai mare decât anul trecut", a arătat Sorin Grindeanu.
Premierul Sorin Grindeanu, întâlnire crucială cu reprezentanții FMI
Explorează subiectul
Articole Similare

2.080
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
2.080

1.794
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.794

6.230
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
6.230

2.632
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.632

3.016
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
3.016

2.108
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.108

47
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
47

1.068
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.068

805
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
805

1.578
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.578

2.549
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.549

90
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
90

100
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
100

















Comentează