Guvernul vizează o dotare completă a IGSU, suma totală care urmează să fie alocată, în principal din fonduri europene, urmând să se ridice la 600 de milioane de euro, în baza unui program care se va derula în următorii doi-trei ani, a declarat, miercuri, premierul Mihai Tudose.
"Este vorba despre materializarea unei discuţii pe care am avut-o cu Ministerul de Interne, cu doamna ministru, cu domnul Raed Arafat, plecând de la primul proiect, ce facem repede şi am ajuns, împreună, la decizia să fim înţelepţi - să nu ne mai cârpim şi în fiecare an să luăm câte ceva şi să fie un never ending story. La întrebarea adresată domnului doctor (Raed Arafat - n.r.) care este situaţia ideală, adică să avem în ţara aceasta tot ceea ce trebuie acestei unităţi de elită a ţării (IGSU - n.r.), domnia sa a spus tot - de la navă de pompieri pe mare, la tren pentru intervenţia în tunelurile feroviare, trecând prin scări telescopice, scafandri şi aşa mai departe. Vă spun acum, suma este de 600 de milioane de euro. După ce ne-am revenit din şocul sumei am început să lucrăm, după două zile i-am dat vestea bună domnului doctor Raed Arafat că am găsit soluţia", a afirmat Tudose, la finalul unui eveniment de presă organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind proiectul "Multi risc - modul I", informează agerpres.ro.
Premierul a adăugat că în termen de două săptămâni va începe derularea efectivă a proiectelor.
Întrebat dacă banii vor veni de la UE, Tudose a confirmat, precizând că va exista şi o contribuţie naţională, dar aceasta va fi mică. Programul de dotare a IGSU se va derula pe parcursul următorilor doi-trei ani, a completat prim-ministrul.
"Doi, trei ani de zile. Nu este discuţia despre bani. Banii, practic, îi vom avea imediat. (...) Nu este pe stoc tot ce este pe lista de cumpărături a ministerului. Va trebui să facem comandă, dar pentru unele începem imediat, începem de anul acesta. Chiar este păcat să avem nişte oameni minunaţi, e un sistem creat care chiar funcţionează, să nu fim în stare să-i dăm şi dotarea", a afirmat premierul.
Întrebat dacă în paralel se vor desfăşura şi cursuri de pregătire profesională pentru utilizarea noilor echipamente, Tudose a spus: "În aceşti bani sunt incluse toate componentele".
Alături de premier la evenimentul organizat de IGSU au mai participat ministrul de Interne, Carmen Dan, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.
Premierul Mihai Tudose: Am stabilit dotarea completă a IGSU, în baza unui program de 600 de milioane de euro
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.306
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.306

1.352
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.352

37
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
37

50
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
50

702
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
702

140
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
140

32
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
32

2.844
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.844

1.486
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.486

3.535
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.535

2.781
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.781

2.437
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.437

1.123
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.123
















Comentează