Saad Hariri, care la 4 noiembrie şi-a anunţat demisia din funcţia de premier al Libanului, a confirmat sâmbătă la Paris că va reveni la Beirut pentru sărbătoarea naţională, pe 22 noiembrie, şi a anunţat că va vorbi atunci despre situaţia politică din ţara sa, relatează AGERPRES, citând AFP şi dpa.
"Voi pleca la Beirut zilele următoare unde voi participa la sărbătoarea naţională şi de acolo îmi voi face cunoscută poziţia, după ce voi avea o discuţie cu preşedintele libanez Michel Aoun", a spus el într-o scurtă declaraţie în limba franceză pentru jurnalişti, după o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron la Palatul Elysee.
De asemenea, el i-a mulţumit preşedintelui Macron "pentru susţinerea sa". "El a dat dovadă de o prietenie extraordinară şi nu voi uita niciodată acest lucru", a mai spus Hariri.
"Franţa a demonstrat încă o dată măreţia rolului său în lume şi în regiune. Ea şi-a dovedit ataşamentul faţă de Liban şi de stabilitatea sa", a adăugat el.
Emmanuel Macron i-a invitat la Paris pe Hariri şi familia sa "pentru câteva zile sau săptămâni" pentru depăşirea impasului creat după anunţul demisiei sale pe 4 noiembrie la Riad.
Preşedintele Libanului, Michel Aoun, a anunţat în mai multe rânduri că va accepta sau va respinge demisia lui Hariri numai după ce acesta revine în ţară. Franţa, fostă putere colonială, a făcut presiuni asupra lui Saad Hariri pentru a reveni în Liban şi a-şi clarifica poziţia legată de demisie.
Anunţul demisiei premierului libanez a survenit într-o perioadă de tensionare a relaţiilor între puterile regionale Arabia Saudită şi Iran, care susţin părţi beligerante diferite în mai multe conflicte din Orientul Mijlociu.
Premierul demisionar al Libanului promite explicaţii după o discuţie cu preşedintele
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
9

6.308
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.308

122
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
122

5.009
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.009

92
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
92

3.237
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.237

59
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
59

101
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
101

9.479
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.479

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

102
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
102

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.154
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.154
















Comentează