Premierul Dacian Cioloş începe duminică o vizită de lucru de patru zile în Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia va avea întâlniri cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, şi alţi oficiali americani, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi membri ai comunităţii româneşti din zona Washington.
"Această vizită am gândit-o în ideea de a construi pe relaţia solidă dezvoltată în ultimii ani între România şi Statele Unite. Pornind de la parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA şi această experienţă pozitivă pe domeniul securităţii şi apărării, pe această încredere reciprocă între România şi Statele Unite care s-a construit în aceşti ani, să progresăm şi cu o componentă economică mai consistentă. (...) Principalul obiectiv al acestei vizite este unul legat de cooperarea în domeniul economic, dar sigur şi alte domenii pe care putem continua să dezvoltăm acest parteneriat strategic", afirma joi Cioloş.
Potrivit premierului, în cadrul întâlnirilor pe care le va avea cu oficialii americani - vicepreşedintele Joe Biden, secretarul pentru Comerţ, Penny Pritzker, secretarul pentru Energie, Ernest Moniz, secretarul pentru Agricultură, Tom Vilsack, dar şi cu oameni de afaceri americani - va prezenta potenţialul de dezvoltare economică a României şi va încuraja investitorii americani să vină pe piaţa românească.
Prim-ministrul a anunţat că va merge şi la Detroit, la sediul companiei Ford, pentru a încuraja continuarea investiţiilor în ţara noastră.
"O să am şi o vizită la Detroit, la compania Ford, pentru a-i încuraja să continue investiţiile în România. Noi, în ultimele luni, am deblocat anumite probleme care împiedicau decizia Ford de a continua investiţia la Craiova. Această decizie a fost luată, însă cred că şi în jurul acestui proiect de investiţii de la Craiova se mai pot dezvolta şi alte investiţii cu furnizori, atât furnizori pentru Ford, veniţi din Statele Unite, cât şi parteneriate cu companii româneşti", a susţinut Cioloş.
Din delegaţia oficială condusă de premier vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei Prim-ministrului, Dragoş Tudorache, şi secretarul de stat Manuel Costescu de la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat. AGERPRES
Premierul Cioloş efectuează o vizită de lucru în SUA în perioada 22 - 25 mai
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

458
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
458

961
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
961

30
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
30

40
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
40

672
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
672

126
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
126

29
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
29

2.709
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.709

1.445
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.445

3.432
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.432

2.714
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.714

2.402
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.402

1.116
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.116
















Comentează