Ţările Uniunii Europene ar trebui să-şi coordoneze abordarea faţă de securitatea cibernetică, a declarat vineri premierul ceh Andrej Babis după o întâlnire la Davos cu preşedintele Huawei Technologies, relatează agenţia de ştiri cehă CTK, citata de Agerpres.
Compania Huawei este privită cu tot mai multă prudenţă din cauza legăturilor sale cu guvernul chinez şi a alegaţiilor că Beijingul ar putea folosi tehnologia sa pentru a spiona. Huawei neagă aceste acuzaţii.
Statul ceh şi instituţiile private analizează riscurile după ce organismul naţional de supraveghere a securităţii cibernetice, NUKIB, a avertizat asupra pericolelor potenţiale ale utilizării tehnologiei Huawei şi a unei alte firme chineze, ZTE.
Produsele acestor firme nu au fost până în prezent interzise sau excluse de la planurile de modernizare a reţelelor mobile la tehnologia de nouă generaţie 5G în Cehia.
"Este necesar să începem să dezbatem asupra securităţii cibernetice la nivelul tuturor statelor membre UE, pentru că aceasta este o chestiune globală", a declarat Babis după întâlnirea cu Ken Hu, preşedintele prin rotaţie al Huawei, potrivit CTK.
Andrej Babis a afirmat că auditurile de securitate asupra riscurilor au început în baza unui avertisment al NUKIB din decembrie, despre care el a spus că operatorii importanţi de infrastructură trebuie să-l respecte în conformitate cu legea.
Europa a devenit un teren de luptă în competiţia dintre Beijing şi Washington despre care analiştii spun că ar putea determina care dintre cele două state va ajunge la supremaţie tehnologică în secolul al XXI-lea, comentează Reuters.
Huawei deţine un rol de frunte în contextul în care lumea lumea telecomunicaţiilor se pregăteşte pentru 5G, noua generaţie de tehnologie wireless care ar urma să conecteze totul, de la automobile şi până la dispozitive domestice, la viteze mult mai mari.
Însă unele ţări occidentale, inclusiv SUA şi Australia, au interzis accesul Huawei, după ce oficiali americani au afirmat că firma este apropiată de statul chinez şi că echipamentul său ar putea conţine căi de acces ce ar putea fi utilizate pentru spionaj cibernetic.
Germania ia în considerare condiţii de securitate mai stricte pentru tehnologia 5G care ar exclude Huawei, a relatat săptămâna trecută ziarul Handelsblatt.
Polonia ar urma, de asemenea, să excludă Huawei din reţeaua 5G în favoarea unor firme europene, după ce un angajat al Huawei a fost arestat sub suspiciunea de spionaj, susţin surse citate de Reuters.
În Cehia compania Huawei a fost sprijinită public de preşedintele Milos Zeman, care militează de multă vreme pentru o cooperare strânsă cu China.
Premierul ceh, după întâlnirea cu președintele Huawei: Este necesar să începem să dezbatem asupra securităţii cibernetice la nivelul tuturor statelor membre UE
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

100
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
100

568
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
568

41
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
41

677
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
677

30
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
30

2.844
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.844

1.487
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.487

1.329
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.329

2.834
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.834

984
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
984

1.472
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.472

2.151
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.151

4.025
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.025
















Comentează