Premierul separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, preşedintele parlamentului regional, Carme Forcadell, şi primarul Barcelonei, Ada Colau, au lansat vineri un 'ultim apel la dialog' către regele Felipe al VI-lea şi premierul spaniol Mariano Rajoy, denunţând o 'reprimare fără precedent' în legătură cu referendumul de autodeterminare, considerat ilegal de autorităţile de la Madrid, relatează AFP, potrivivt Agerpres.
'Lansăm un ultim apel la dialog în atenţia guvernului spaniol şi, în special, a premierului Mariano Rajoy', au scris oficialii catalani, precizând că acest dialog ar trebui să se refere la 'un acord astfel încât catalanii să poată vota în cadrul unui referendum'.
'Un dialog deschis şi necondiţionat', au adăugat Carles Puigdemont, vicepremierul Oriol Junqueras, primarul Barcelonei, Ada Colau, şi preşedintele parlamentului catalan, Carme Forcadell, în scrisoarea deschisă trimisă mai multor mass-media.
Scrisoarea este adresată de asemenea regelui Felipe al VI-lea, care încarnează 'unitatea Spaniei'.
Solicitarea are însă puţine şanse de reuşită în condiţiile în care guvernul de la Madrid răspunde în mod sistematic că nu va negocia organizarea unui referendum care contravine Constituţiei.
'Departe de a deschide uşa dialogului, statul spaniol a lansat un val de represiune fără precedent', au acuzat semnatarii scrisorii, înainte de a aprecia că acesta încalcă 'libertatea de exprimare'.
Separatiştii sunt majoritari în parlamentul catalan din 2015, însă societatea catalană este profund divizată, conform ultimelor sondaje. În timpul alegerilor regionale din 2015, tabăra separatistă a obţinut 47,6% din voturi. Tabăra care susţine rămânerea regiunii în Spania reprezintă 51,28% din voturi.
Cu toate acestea, majoritatea catalanilor doresc să se poată exprima într-un referendum. Potrivit guvernului separatist, nu există decât un singur mod posibil: promovarea unei reforme constituţionale care să permită această consultare populară.
Premierul Cataloniei lansează 'un ultim apel la dialog' către rege şi şeful guvernului de la Madrid
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.074
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.074

703
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
703

33
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
33

1.707
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.707

31
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
31

1.686
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.686

62
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
62

64
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
64

30
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
30

1.860
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.860

2.275
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.275

16
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
16

3.957
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
3.957
















Comentează