Premieră la Fundația Regală Margareta: 36 de tineri artiști din România şi Republica Moldova vor primi burse

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 03-02-2026 13:08

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres.ro

Programul Tinere Talente al Fundaţiei Regale Margareta a României oferă în acest an 36 de burse unor artişti din România şi Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al FRMR transmis, marţi, AGERPRES, în premieră, bursele 2026 se acordă şi pentru tineri cu vârsta între 18 şi 24 de ani care studiază arte vizuale sau muzică clasică în licee şi universităţi de profil din Republica Moldova.

"Cei 18 bursieri la muzică studiază la chitară, oboi, corn, clarinet, flaut, fagot, violă, pian, canto, muzică tradiţională românească, iar cei 18 bursieri la arte studiază pictură, grafică, grafică de carte şi publicitară, design, design grafic, design textil, modă şi design vestimentar. Tinerii bursieri studiază la licee şi universităţi de arte şi muzică din Chişinău, Bucureşti, Botoşani, Cluj-Napoca, Iaşi, Focşani, Târgu Jiu şi Timişoara", precizează sursa citată.

Valoarea burselor

Tinerii artişti vor fi sprijiniţi prin burse individuale de până la 2.000 euro, sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraţionale, training pentru dezvoltarea abilităţilor necesare performanţei, precum şi promovare în cadrul evenimentelor organizate de fundaţie şi de partenerii săi.

Pentru Bursa Tinere Talente au aplicat 89 de artişti vizuali şi 87 de muzicieni, dintre care 10 din Republica Moldova, elevi şi studenţi ai instituţiilor de învăţământ vocaţional din România şi de peste Prut.

Juriul a fost constituit la categoria muzică clasică din personalităţi remarcabile ale mediului artistic şi academic, care îi vor mentora pe tineri pe parcursul anului: Tiberiu Soare - dirijor, Verona Maier - pianist, Iulia Isaev - soprană, Rafael Butaru - violonist şi Emil Vişenescu - clarinetist. La categoria arte vizuale, juriul a fost compus din Ileana Dana Marinescu - artist vizual, Carmen Apetrei - grafician, Ion Anghel - pictor, Virgil Scripcariu - sculptor şi Cristian Samfira - designer.

Ajuns la al XVIII-a ediţie, Programul naţional Tinere Talente a acordat până acum 470 burse, peste 2.200.000 de euro fiind investiţi în viitorul artistic al României.

Despre Programul Tinere Talente

În 2025, Programul Tinere Talente a primit distincţia GOLD în cadrul Premiilor Community Index, la Categoria Artă şi cultură şi a fost recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă şi Cultură din România la Gala Societăţii Civile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri