Vicepreşedintele Republicii India, Venkaiah M. Naidu, aflat în vizită în România în perioada 18-20 septembrie, se întâlneşte miercuri cu şeful statului, Klaus Iohannis, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cel al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu premierul Viorica Dăncilă informează Agerpres.
Miercuri dimineaţă, Venkaiah M. Naidu va avea o întrevedere cu Liviu Dragnea, urmată de discuţii oficiale în cadrul unei întâlniri cu Călin Popescu-Tăriceanu. Preşedintele Senatului va semna împreună cu oaspetele indian Memorandumul de Înţelegere între Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Universitatea de Petrol Pandit Deendayal din Gandhinagar, capitala statului Gujarat.
Venkaiah M. Naidu va fi primit apoi de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, pentru convorbiri tete-a-tete şi oficiale.
În cadrul întrevederii cu premierul Viorica Dăncilă, care va avea loc la Palatul Victoria, cei doi oficiali vor semna Memorandumul de Înţelegere între Guvernele României şi Republicii India de cooperare în domeniul turismului.
Călin Popescu-Tăriceanu şi Venkaiah M. Naidu vor deschide miercuri seara Forumul Economic România-India, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti.
Vizita în România a înaltului demnitar indian are loc la invitaţia preşedintelui Senatului.
Președintele Iohanis îl va primi la București pe Vicepreședintele Indiei
București
9°C
Articole Similare

15
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
15

1.216
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.216

50
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
50

1.970
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.970

54
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
54

5.404
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.404

46
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
46

67
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
67

6.004
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.004

5.775
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.775

147
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
147

200
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
200

139
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
139
















Comentează