Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a deplâns vineri, într-un interviu, limbajul folosit de unii politicieni când se vorbeşte despre trecutul nazist al ţării, exprimându-şi ruşinea pentru faptul că se minimalizează crimele celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează dpa, preluată de agerpres.
"Am impresia că cei care vorbesc aşa nu au absolut nicio idee cât de mult se distruge astfel din recunoaşterea şi respectul obţinute de Germania în ultimele decenii", a declarat Steinmeier pentru cotidianul FAZ.
"Personal, mi-e ruşine pentru astfel de afirmaţii. Mi-e ruşine de asemenea pentru termenii înjositori folosiţi în ultimul timp de politicieni germani pentru a descrie epoca naţional-socialismului", a adăugat el.
Membri ai partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), formaţiunea care a intrat pentru prima dată în parlament la alegerile de anul trecut, au cauzat în mod repetat controverse prin comentariile lor despre Germania nazistă şi Holocaust.
Președintele german, rușinat de mimimalizarea crimelor naziste
București
13°C
Articole Similare

224
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
224

11
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
11

71
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
71

3.006
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.006

22
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
22

7.238
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.238

178
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
178

5.626
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.626

113
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
113

3.559
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.559

73
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
73

136
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
136

10.575
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.575
















Comentează