Un bărbat din comuna prahoveană Iordăcheanu a fost reţinut, fiind suspectat de violarea unei minore de 16 ani, el urmând să fie prezentat, miercuri, instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că mama minorei a sesizat, luni, Poliţia cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, ar fi fost violată duminică seară.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că fata s-ar fi aflat, duminică seară, împreună cu mai mulţi tineri, în zona unui cimitir din comuna Iordăcheanu, iar la un moment dat a apărut bărbatul în cauză, care s-ar fi oferit să o conducă acasă.
Pe drum, el i-ar fi spus fetei că soţia acestuia vrea să îi dea ceva, fără a preciza însă ce anume, şi i-a cerut minorei să îl însoţească la domiciliul său, iar în momentul în care a ajuns, fata a constat că femeia nu era acasă.
Bărbatul ar fi profitat de acest lucru şi ar fi abuzat-o sexual, după care ar fi lăsat-o să plece acasă, au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, mama fetei a sesizat Poliţia a doua zi, iar minora a fost supusă unui examen medico-legal.
Bărbatul în cauză a fost reţinut, marţi, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Prahova: Bărbat reținut pentru violarea unei minore de 16 ani
București
12°C
Articole Similare

4
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
4

1.139
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
1.139

1.391
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
1.391

1.934
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
1.934

13
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
13

48
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
48

7.204
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
7.204

73
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
73

44
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
44

28
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
28

47
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
47

2.273
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
2.273

4.369
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
4.369
















Comentează