Procurorii anticorupţie au redeschis urmărirea penală faţă de omul de afaceri Gheorghe Boeru într-un dosar disjuns din speţa "Herţanu" în care acesta este cercetat pentru dare de mită, ordonanţa de clasare dată anterior de anchetatori fiind considerată de instanţă drept "nelegală şi netemeinică".
Tribunalul Prahova a admis, în data de 21 mai, cererea DNA şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale privind săvârşirea infracţiunii de dare de mită cu privire la inculpatul Gheorghe Boeru.
Conform datelor furnizate AGERPRES de instanţă, magistraţii au constatat faptul că ordonanţa de clasare a cercetărilor faţă de inculpatul în cauză este "nelegală şi netemeinică".
"Prin aceeaşi încheiere de cameră de consiliu, a fost examinată soluţia de clasare prin ordonanţa 478/P/2018 din data de 22 aprilie 2019 faţă de inculpatul XX (Boeru Gheorghe - n.r.) de către procurorul şef secţie de la DNA- Structura Centrală şi s-a constatat că această ordonanţă este nelegală şi netemeinică pentru motivele arătate în cuprinsul ordonanţei, dezvoltate pe larg. Totodată, s-a constatat că, practic, concluziile reţinute în ordonanţa de clasare 478/P/2018 din 22 aprilie 2019 sunt în evidentă contradicţie cu probele rezultate în cauză şi mai ales cu recunoaşterea faptei de către XX (Pantea Dumitru, fost director al Hidro Prahova - n.r.), autorul infracţiunii de luare de mită, apreciindu-se că se impune infirmarea soluţiei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale faţă de inculpatul XX (Boeru Gheorghe - n.r.)", precizează sursa citată.
Dumitru Pantea, la data faptei director general al Hidro Prahova SA, a fost trimis în judecată în decembrie 2017 de procurorii DNA Ploieşti, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care era acuzat de luare de mită şi care este disjuns din dosarul "Herţanu", în care sunt vizaţi, printre alţii, cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Herţanu, omul de afaceri Sebastian Ghiţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma.
Procurorii anticorupţie au reţinut în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că, în perioada 5 iulie 2011 - 1 septembrie 2012, Dumitru Pantea ar fi primit suma totală de 50.400 lei, disimulată sub forma unor drepturi salariale plătite de o societate controlată de Gheorghe Boeru, în schimbul sprijinului acordat firmei administrate de acesta din urmă, pentru câştigarea, la o licitaţie, a unui contract cu Hidro Prahova SA de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, proiectare şi supervizare lucrări.
"Concret, ajutorul acordat de inculpatul Pantea Dumitru s-a materializat prin furnizarea de date şi informaţii de la comisia de evaluare a ofertelor şi furnizarea unor date tehnice necesare adaptării documentaţiei pentru câştigarea contractului de achiziţie publică, desemnarea unor persoane de încredere în comisia de evaluare a ofertelor şi punerea la dispoziţia firmei favorizate a răspunsurilor Hidro Prahova SA Ploieşti, la căile de atac formulate de către participanţii nemulţumiţi la licitaţie (informaţii ce au fost folosite ulterior de firma respectivă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - CNSC şi la Curtea de Apel Ploieşti pentru a se menţine decizia de atribuire a contractului)", preciza DNA.
Ulterior, arătau anchetatorii, întrucât contractul iniţial nu prevedea ca Hidro Prahova SA să realizeze plăţi în avans către firma câştigătoare, Dumitru Pantea ar fi insistat pentru modificarea condiţiilor şi încheierea unui act adiţional în acest sens.
Iniţial, Pantea a fost condamnat, pe fond, în baza acordului de recunoaştere, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Ulterior, invocând, printre altele, faptul că procurorii au clasat cercetările faţă de omul de afaceri Gheorghe Boeru cu privire la fapta de dare de mită, Pantea a formulat o cerere de revizuire, iar pe fond, Tribunalul Prahova a admis-o, a anulat sentinţa de condamnare şi a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispunând trimiterea cauzei procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
Decizia Tribunalului Prahova a fost atacată cu apel de către DNA.
Poveste fără sfârşit la DNA Ploieşti: Procurorii, obligaţi de instanţă să redeschidă un dosar disjuns din ancheta care îl vizează pe cumnatul lui Ponta
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

422
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
422

40
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
40

28
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
28

64
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
64

2.193
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
2.193

2.131
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
2.131

3.555
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
3.555

55
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
55

1.271
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.271

2.065
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
2.065

1.271
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.271

3.396
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.396

1.885
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
1.885

















Comentează