Fostul prim-ministru portughez José Socrates a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de spălare de bani şi falsificare de documente, potrivit hotărârii pronunţate vineri la Lisabona de către Tribunalul central de investigaţii criminale, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Ministerul public, care va putea contesta această decizie, l-a acuzat pe fostul lider socialist că a primit aproximativ 34 de milioane de euro în schimbul unor favoruri făcute unor grupuri economice în timp ce guverna Portugalia, între 2005 şi 2011.
Socrates va trebui să se apere în instanţă pentru că a ascuns fonduri cu complicitatea omului de afaceri Carlos Santos Silva, un prieten din copilărie.
Cu toate acestea, decizia luată vineri este răsunătoare pentru procurorii care acuzaseră în total 19 persoane şi nouă companii de 189 de infracţiuni, judecătorul de instrucţie Ivo Rosa menţinând în cele din urmă doar 12 acuzaţii.
Pe lângă Socrates şi Santos Silva, fostul bancher Ricardo Salgado va trebui să răspundă pentru trei infracţiuni de abuz de încredere, iar fostul ministru Armando Vara va fi judecat pentru spălare de bani.
Cele trei infracţiuni de corupţie pasivă atribuite fostului premier Socrates fuseseră deja prescrise până la momentul formulării acuzaţiei, în octombrie 2017, a estimat magistratul de instrucţie Ivo Rosa care, timp de mai mult de trei ore, a citit un rezumat al hotărârii sale în timpul unei emisiuni transmise în direct.
Portugalia - Fost premier judecat pentru spălare de bani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

824
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
824

28
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
28

28
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
28

1.082
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.082

37
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
37

2.278
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
2.278

1.885
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.885

33
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
33

52
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
52

31
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
31

149
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
149

158
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
158

2.538
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.538
















Comentează