Popularitatea cancelarului german Angela Merkel a ajuns la cel mai scăzut nivel din acest an pe fondul criticilor privind gestionarea crizei migranţilor, relatează miercuri DPA.
Popularitatea Angelei Merkel a scăzut cu 3 puncte procentuale în ultima săptămână ajungând la 49%, potrivit unui sondaj publicat miercuri şi realizat de institutul Forsa pentru săptămânalul german Stern şi postul de televiziune privat RTL.
Totodată, potrivit sondajului, sprijinul în rândul alegătorilor Uniunii Creştin-Democrate (CDU) al Angelei Merkel şi aliatului său bavarez - partidul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), a scăzut cu un punct procentual în ultima săptămână, la 40%.
'Faptul că CDU-CSU a pierdut un punct procent este din cauza criticii adresate Angelei Merkel privind politica ei faţă de refugiaţi de către premierul bavarez (şi lider al CSU) Horst Seehofer', a declarat directorul Forsa, Manfred Guellner, adăugând că CDU-CSU este pedepsit de alegători pentru disensiunile apărute în rândurile sale.
În timp ce sprijinul pentru Merkel în rândul alegătorilor CDU este de 89%, popularitatea ei în rândul votanţilor CSU este semnificativ mai mică -74%.
Sondajul Forsa arată de asemenea că formaţiunea de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) nu a reuşit să profite de îngrijorările în rândul electoratului german privind fluxul de refugiaţi. AfD a rămas la 4% din intenţiile de vot - sub pragul de 5% de care este nevoie pentru a putea intra în parlament în cazul organizării unor alegeri. AGERPRES
Popularitatea cancelarului german Angela Merkel scade pe fondul crizei refugiaţilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

50
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
50

257
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
257

328
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
328

2.165
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.165

1.285
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.285

1.441
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.441

2.471
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.471

616
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
616

1.321
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.321

1.408
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.408

1.534
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.534

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31

1.140
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.140
















Comentează