Premierul Victor Ponta a apreciat luni seară drept "sordid" să se discute în această perioadă despre locuinţa de protocol care trebuie să îi fie acordată fostului preşedinte Traian Băsescu.
"Mi se pare cel puţin sordid să discutam acum despre locuinţa lui Traian Băsescu. Oamenilor li s-au luat pensiile şi salariile, iar noi acum ne facem griji despre unde va locui Traian Băsescu din banii statului? Puţină modestie nu i-ar strica, pentru că nici cetăţeni din România care au muncit mai mult ca domnul Băsescu nu beneficiază de aşa ceva", a postat premierul pe contul său de Facebook.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţelor judecătoreşti dacă nu i se acordă în folosinţă gratuită o locuinţă de protocol, cu destinaţia de reşedinţă şi un cabinet de lucru, drepturi care i se cuvin în calitate de fost şef al statului.
'Subsemnatul Băsescu Traian, în calitate de fost şef al statului român, în temeiul art. 1 alin. 1, art. 2 lit. g, h, i, m şi n, respectiv art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ, formulez prezenta Plângere Administrativă Prealabilă împotriva refuzului autorităţilor de atribuire a folosinţei gratuite a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă şi a unui cabinet de lucru, drepturi care mi se cuvin în calitate de fost preşedinte al României', se arată în plângerea lui Traian Băsescu. AGERPRES
Ponta:Mi se pare sordid să discutăm acum despre locuinţa lui Băsescu; puţină modestie nu i-ar strica
București
7°C
Articole Similare

1.589
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.589

1.722
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.722

58
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
58

3.955
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.955

3.743
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.743

164
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
164

113
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
113

2.689
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.689

1.284
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.284

1.947
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.947

4.199
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.199

6.864
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.864

6.151
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.151
















Comentează