"Păi nu se poate. Asta i-au spus şi cei de la FMI preşedintelui, că nu se poate renunţa pentru că, atunci, nu se mai închide bugetul (...) Şi Comisia Europeană, şi Fondul Monetar au spus foarte clar că nu se poate redeschide bugetul - şi, de altfel, nici nu intenţionăm să redeschidem bugetul", a declarat premierul.
Victor Ponta s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții FMi, pentru a căuta soluții pentru a acoperi gaura la buget cauzată dacă președintele Băsescu își menține poziția și nu se mai aplică taxa.
Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
După ce preşedintele a refuzat să semneze şi proiectul de buget pe 2014, Guvernul a amânat introducerea accizei cu trei luni, până la finele lunii martie.
Ponta: Guvernul nu poate renunța la acciza pe carburanți, i-au spus și cei de la FMI președintelui
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.734
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
1.734

2.120
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.120

40
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
40

2.912
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
2.912

3.345
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.345

61
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
61

20
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
20

5.633
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
5.633

25
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
25

1.310
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.310

87
Mașinile electrice, noua țintă fiscală: Taxe de drum în mai multe țări occidentale
87

4.682
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
4.682

2.463
Conflictul din Iran este o binecuvântare pentru „mașina de război” a Rusiei. Și nu este vorba doar despre petrol
2.463
















Comentează