Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Târgu-Jiu, că este dispus ca Guvernul să facă un pas înapoi în ceea ce priveşte ordonanţa privind impozitarea bacşişului, precizând că îl aşteaptă pe ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, să vină cu o propunere concretă în acest sens în cursul săptămânii viitoare.
'A avut ieri (vineri - n.r.) domnul Teodorovici o întâlnire cu tot mediul de afaceri, în special din industria serviciilor. Ei erau cei care ne-au propus să impozităm bacşişul, acum după prima lună s-au răzgândit şi ei, s-a răzgândit şi domnul Teodorovici, îl aştept miercuri cu o propunere concretă. Din 100 de măsuri pe care le luăm, nu cred că sunt bune toate, poate sunt 90. Dacă 10 sunt proaste nu perseverăm în ele, aşa că nu am nimic în ideea de a face un pas înapoi într-o chestiune dacă merge prost. N-am nicio problemă să facem un pas înapoi sau să găsim o soluţie mai deşteaptă şi îl aştept pe domnul Teodorovici miercuri la şedinţa de Guvern cu o propunere mai eficace decât cele de până acum', a afirmat Victor Ponta.
În context, prim-ministrul a precizat că, în urma acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, în primul trimestru al anului au fost înregistrate încasări la buget de un miliard şi jumătate de euro.
'La ce nu fac un pas înapoi este faptul că efortul de combatere a evaziunii fiscale la nivel naţional este un lucru esenţial pentru România şi dacă am obţinut un miliard şi jumătate de euro în plus încasări la buget în primele luni, nici nu vreau să mă gândesc câtă evaziune fiscală este dacă cu un pic de sperietură am scos un miliard şi jumătate de euro în primul trimestru', a conchis Victor Ponta.
Ponta, despre bacșiș: Merge prost, fac un pas înapoi
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

32
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
32

1.185
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
1.185

914
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
914

813
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
813

1.120
O adolescentă care a căzut de la etajul 5 luptă acum pentru viață: A ajuns la spital în comă
1.120

981
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
981

2.986
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
2.986

2.484
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
2.484

2.486
Scandal în Sănătate! Sindicaliștii s-au enervat pe USR fiindcă vrea să aducă ONG-iști care să supravegheze concursuri
2.486

3.027
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
3.027

3.743
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
3.743

1.987
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
1.987

2.935
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
2.935
















Comentează