Poliţia braziliană a anunţat miercuri lansarea unei investigaţii pentru a stabili posibilitatea unei "infracţiuni împotriva mediului" în urma apariţiei a numeroase pete de petrol pe mai mult de o sută de plaje din nord-estul Braziliei, relatează AFP potrivit Agerpres.
Poluarea, observată încă de la începutul lunii septembrie pe plaje din opt state braziliene, a provocat deja moartea a numeroase broaşte ţestoase marine.
"Primele elemente arată că petrolul care poluează toate aceste plaje ar avea aceeaşi origine, care încă nu a fost determinată", a declarat într-un comunicat Agenţia de mediu Ibama.
Imagini cu pete mari negre în mijlocul nisipului de pe plajele paradisice din nord-estul ţării circulă de câteva săptămâni în mass-media braziliană.
Compania petrolieră de stat Petrobras a acceptat să participe la curăţarea plajelor, deşi a dat asigurări că testele efectuate arată că acest petrol "nu este nici produs, nici comercializat de către companie".
Agenţia de mediu din Sergipe, unul dintre statele afectate, a publicat fotografii în care se poate vedea un butoi roşu cu alb eşuat pe o plajă, deasupra unei pete mari, negre.
"Butoaie au fost găsite pe coasta din Sergipe. Aceste pete de petrol ar putea proveni de acolo", a declarat agenţia într-un comunicat
Poluare cu petrol în Brazilia - Peste 100 de plaje au fost afectate
București
9°C
Articole Similare

262
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
262

14
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
14

24
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
24

31
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
31

1.413
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.413

1.760
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.760

172
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
172

2.035
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.035

696
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
696

69
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
69

1.877
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.877

3.601
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.601

1.910
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.910















Comentează