Companiile din social media care şterg postări sau închid conturi cu care nu sunt de acord vor risca amenzi în Polonia, conform unei noi legi pe care guvernul de la Varşovia doreşte să o adopte pentru a garanta libertatea de exprimare pe internet, relatează vineri Reuters potrivit Agerpres.
Intenţia privind adoptarea unei asemenea legi a fost anunţată de guvernul conservator polonez înaintea incidentelor care au avut loc la Washington pe 6 ianuarie, dar ea revine în atenţie după decizia Facebook şi Twitter de a-i închide conturile preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, care a avut relaţii foarte bune cu executivului polonez.
Legea avută în vedere de Polonia nu va exclude posibilitatea ştergerii unor postări sau blocarea unor conturi pe reţelele de socializare, dar va împiedica societăţile ce deţin aceste reţele ''să blocheze declaraţii individuale sau să şteargă conturi de utilizator dacă nu sunt de acord cu ele'', a explicat ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro.
Utilizatorii vor putea sesiza un ''Consiliu al Libertăţii de Exprimare'', iar dacă reţelele de socializare blochează conturi sau retrag postări care nu încalcă legislaţia poloneză, ele vor fi pasibile de amenzi de până la 50 de milioane de zloţi (circa 13,35 milioane de dolari).
Potrivit Partidului Lege şi Justiţie (PiS), care conduce guvernul polonez, companiile Big Tech au ajuns în prezent să exercite un nivel de control periculos asupra dezbaterii publice, cenzurând opiniile care nu se încadrează în propria lor viziune liberală asupra lumii.
''Ne confruntăm tot mai mult cu practici care aparţin trecutului. Cenzurarea libertăţii de exprimare, o practică a totalitarismului şi a regimurilor autoritare, revine astăzi (...) pentru a-i combate pe cei care gândesc diferit'', a remarcat într-o postare pe Facebook premierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de AFP.
Obiectivul actual al platformelor de internet este ''să asigure ''corectitudinea politică'' în maniera care le convine lor şi să-i combată pe cei care li se opun'', a adăugat el, insistând că cenzura pe social media nu trebuie tolerată, iar companiile de internet trebuie să servească societatea, nu pe ''patronii lor puternici''.
''Algoritmii şi proprietarii giganţilor internet nu trebuie să decidă ei care puncte de vedere sunt corecte şi care nu sunt'', a mai scris Morawiecki, care a amintit de practicile existente în ţara sa în perioada comunistă. El a cerut şi adoptarea la nivelul UE a unei legislaţii care să garanteze libertatea de exprimare pe internet.
Polonia va adopta o lege împotriva cenzurii pe internet
București
12°C
Articole Similare

1.030
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.030

68
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
68

1.733
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.733

2.782
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.782

43
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
43

1.423
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.423

3.370
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.370

46
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
46

3.359
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.359

2.298
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.298

179
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
179

100
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
100

4.133
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.133
















Comentează