Polonia trebuie să rămână membră a Uniunii Europene, dar nu cu orice preţ, afirmă ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, într-un interviu publicat vineri în care critică "şantajul" din partea blocului comunitar legat de reformele din justiţie ale Varşoviei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Sunt un oponent ferm al cedării în faţa şantajului ilegal din partea Uniunii Europene, desfăşurat de Curtea de Justiţie a UE" (CJUE), a declarat ministrul Zbigniew Ziobro în interviul acordat cotidianului Rzeczpospolita.
"Convingerea că UE este o rudă binevoitoare care ne dă bani şi că trebuie să acceptăm toate cerinţele sale, cu orice preţ, reprezintă propagandă şi este falsă", a subliniat ministrul, adăugând că Polonia trebuie să rămână în UE, dar nu cu orice preţ.
Ziobro, liderul formaţiunii conservatoare Polonia Unită, care face parte din coaliţia guvernamentală din Polonia, este artizanul unei reforme a justiţiei care a pus Varşovia în conflict cu Bruxellesul, în opinia căruia Polonia subminează independenţa instanţelor. Comisia Europeană a dat termen Poloniei până pe 16 august pentru aplicarea unei decizii a CJUE de a desfiinţa camera disciplinară a Curţii Supreme poloneze, în caz contrar riscând sancţiuni financiare. Joi, preşedintele Curţii Supreme a decis îngheţarea parţială a activităţii acesteia.
Coaliţia guvernamentală poloneză, Dreapta Unită, este profund divizată în ce priveşte răspunsul adecvat la ultimatumul Bruxellesului, aripa sa moderată înclinând spre compromis, în timp ce Polonia Unită susţine că reformele sunt necesare pentru ca unii dintre judecători să nu se mai considere mai presus de lege.
Întrebat dacă Polonia Unită va rămâne în coaliţia guvernamentală dacă Varşovia acceptă ultimatumul, Ziobro a replicat că "există limite ale compromisului".
Sondajele de opinie arată că o vastă majoritate a polonezilor susţin apartenenţa ţării la UE, dar un recent sondaj comandat de Rzeczpospolita a indicat că 17% dintre polonezi sunt în favoarea ieşirii din bloc, cifră în creştere faţă de alte sondaje anterioare.
Polonia își pregătește ieșirea din UE: 'Nu rămânem cu orice preț', anunță Varșovia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.137
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.137

475
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
475

1.478
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.478

1.723
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.723

11.904
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.904

100
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
100

11.391
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.391

116
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
116

95
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
95

56
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
56

80
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
80

1.342
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.342

117
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
117
















Comentează