Polonia îi susţine pe belaruşii care luptă pentru a avea o ţară democratică, liberă şi suverană, a susţinut premierul polonez Mateusz Morawiecki după întâlnirea avută miercuri, la Varşovia, cu lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, potrivit site-ului thenews.pl notează Agerpres.
"Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor. Ca parte a programului nostru Solidaritate cu Belarus, noi îi ajutăm pe cei care au fost reprimaţi'', a declarat Morawiecki în faţa jurnaliştilor.
Şeful executivului polonez a spus că toţi protestatarii care au fost bătuţi în timpul demonstraţiilor din Belarus au posibilitatea de a primi ajutor în Polonia, adăugând - potrivit agenţiei de presă PAP - că mulţi belaruşi primesc deja tratament medical pe teritoriul polonez.
În pofida înăbuşirii brutale a protestelor de către liderul de la Minsk, Alexandr Lukaşenko, demonstranţii şi-au continuat zilnic manifestaţiile începute după alegerile prezidenţiale din 9 august, scrutin contestat de opoziţie şi nerecunoscut de Uniunea Europeană.
În august, Morawiecki a promis că ţara sa va încerca să susţină ţara vecină Belarus prin deschiderea frontierei comune şi a pieţei forţei de muncă şi prin furnizarea de sprijin financiar pentru societatea civilă.
După întrevederea desfăşurată miercuri, Morawiecki şi Tihanovskaia s-au întâlnit, la Centrul belarus din Varşovia, cu membri ai minorităţii belaruse din Polonia.
Tihanovskaia urmează să participe joi la o conferinţă economică internaţională în oraşul Karpacz din sud-vestul Poloniei şi să se întâlnească cu Boris Budka, liderul Platformei Civice, cel mai mare partid de opoziţie polonez.
Polonia îi susţine pe belaruşii care luptă pentru a avea o ţară democratică, liberă şi suverană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

135
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
135

280
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
280

1.870
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.870

1.168
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.168

1.366
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.366

2.369
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.369

605
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
605

1.301
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.301

1.385
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.385

1.514
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.514

29
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
29

1.121
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.121

476
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
476
















Comentează