Guvernul polonez a fost remaniat marţi, printre portofoliile care au noi titulari numărându-se agricultura şi sportul, transmit thenews.pl şi euractiv.com.
Remanierea executivului condus de conservatorul Mateusz Morawiecki a avut loc la câteva luni după ce partidul Acord, al lui Jarosław Gowin, a părăsit coaliţia guvernamentală de la Varşovia.
Fost ministru al mediului, Henryk Kowalczyk a preluat Ministerul Agriculturii, unde îl înlocuieşte pe Grzegorz Puda, care a devenit ministru pentru politică regională, post nou creat. Kowalczyk este de acum şi vicepremier.
Parlamentarul Kamil Bortniczuk este noul ministru al sportului şi turismului, în timp ce Anna Moskwa conduce Ministerul Mediului, în locul lui Michał Kurtyka.
Noul ministru polonez al dezvoltării şi tehnologiei este Piotr Nowak, fost viceministru al finanţelor.
La începutul lunii august, partidul Acord şi-a anunţat plecarea de la guvernare, după ce liderul său Jaroslaw Gowin a fost destituit din executiv de premierul Morawiecki.
Gowin deţinuse până atunci funcţia de vicepremier.
Purtătorul de cuvânt al guvernului i-a reproşat lui Jaroslaw Gowin măsurile insuficiente luate pentru promovarea reformei economică.
Polonia - Guvernul de la Varșovia a fost remaniat
București
14°C
Articole Similare

1.888
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
1.888

2.918
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
2.918

1.730
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.730

3.192
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.192

119
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
119

2.265
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.265

8.288
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.288

166
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
166

153
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
153

1.930
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.930

2.547
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.547

167
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
167

70
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
70
















Comentează