Criticile repetate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron la adresa guvernului polonez constituie un mesaj de politică internă (franceză) şi "nu vizează direct Polonia", a estimat joi şeful diplomaţiei poloneze, Witold Waszczykowski, informează AFP, potrivit Agerpres.
Ministrul polonez al afacerilor externe, aflat în vizită la Budapesta, consideră de asemenea necesar ca discuţia cu privire la revizuirea directivei europene privind lucrătorii detaşaţi să fie mutată "de la nivelul politic şi ideologic" la cel tehnic, sperând astfel la un "compromis".
Referitor la criticile lui Emmanuel Macron la adresa Varşoviei, Waszczykowski a estimat că "unele dintre afirmaţiile sale sunt direct pentru uz politic naţional, deoarece preşedintele Macron este într-o situaţie dificilă din cauza faptului că trebuie să dea rezultate acum".
"Astfel, înţeleg că unele dintre comentariile sale nu vizează direct Polonia, ci opinia publică a ţării sale", a adăugat el la finalul unei reuniuni cu omologii săi din cadrul grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia).
Într-un interviu pentru săptămânalul Le Point, publicat joi, Emmanuel Macron a denunţat "politica foarte îngrijorătoare" dusă, în opinia lui, de guvernul polonez, pe care el îl acuză că "repune în discuţie" statul de drept.
Preşedintele francez a criticat în mod vehement, la 25 august, în timpul unui turneu în Europa Centrală, refuzul Poloniei de a înăspri directiva asupra lucrătorilor detaşaţi.
Cu toate acestea, Macron este "desigur, binevenit în Polonia", a adăugat şeful diplomaţiei poloneze, subliniind că pregătiri sunt de asemenea în curs pentru "a încerca să fie organizată la Paris vizita unui ministru însărcinat cu probleme sociale", pentru a discuta despre directivă.
"Sper că atunci când vom muta această problemă de pe agenda politică pe o discuţie tehnică, vom găsi o soluţie de compromis pentru întreaga UE", a continuat ministrul de externe al Poloniei.
El şi-a exprimat de asemenea regretul cu privire la faptul că, în opinia sa, vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, "a decis să meargă dincolo de prerogativele unui eurocrat al unei instituţii europene: el a lansat o dezbatere politică, o acţiune politică împotriva Poloniei", aflată de mai multe săptămâni sub presiunea UE mai ales din cauza reformelor din justiţie.
La rândul său, şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, şi-a exprimat solidaritatea cu Varşovia şi a reafirmat unitatea grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) în faţa "tentativelor din interiorul UE" de a crea diviziuni în rândul celor patru ţări care formează acest grup.
În timpul turneului său, Emmanuel Macron a avut întrevederi cu liderii ceh şi slovac, însă nu şi cu vecinii lor ungar şi polonez.
Polonezii nu se simt direct vizaţi de criticile lui Macron
București
9°C
Articole Similare

612
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
612

451
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
451

1.445
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.445

1.714
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.714

11.880
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.880

99
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
99

11.370
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.370

116
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
116

94
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
94

56
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
56

80
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
80

1.342
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.342

117
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
117
















Comentează