„Nu cred că putem vorbi de consecinţe formale directe, dar sigur există şi acestea, candidatura e un act politic, e depusă în funcţie de legea electorală care nu prevede că trebuie să fie preşedintele partidului. Formaţiunile care îl sprijină şi-au asumat această candidatură şi nu au niciun motiv să dea înapoi. Adversarii politic vor specula însă aceste momente şi vor putea spune că e o candadidatură improvizată. S-ar putea să fie nevoie de un congres al partidului, care să respecte toate prevederile statutare, dacă şi Curtea de Apel Bucureşti va considera că nu s-au respectat condiţiile legale. Pentru PNL vor fi o serie de probleme care s-ar putea să deconteze după alegerile prezidenţiale. Astfel, decizia – dacă ar deveni definitivă şi la CAB - nu afectează candidatura la alegerile prezidenţiale, ci funcţionarea partidului, eventual fuziunea cu PDL, adeziunea la PPE, dar probabil vor găsi soluţii de compromis astfel încât actele partidului să nu fie considerate nule. S-ar putea ca şi fuziunea să fie pusă în final în discuţie”, a declarat Cristian Pârvulescu la Digi24.
Politolog: Decizia instanţei nu afectează candidatura lui Iohannis
Acesta spune că decizia instanţei nu va afecta candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, însă crede că va fi necesară convocarea unui nou congres al partidului în cazul în care Curtea de Apel Bucureşti va menţine decizia.
„Nu cred că putem vorbi de consecinţe formale directe, dar sigur există şi acestea, candidatura e un act politic, e depusă în funcţie de legea electorală care nu prevede că trebuie să fie preşedintele partidului. Formaţiunile care îl sprijină şi-au asumat această candidatură şi nu au niciun motiv să dea înapoi. Adversarii politic vor specula însă aceste momente şi vor putea spune că e o candadidatură improvizată. S-ar putea să fie nevoie de un congres al partidului, care să respecte toate prevederile statutare, dacă şi Curtea de Apel Bucureşti va considera că nu s-au respectat condiţiile legale. Pentru PNL vor fi o serie de probleme care s-ar putea să deconteze după alegerile prezidenţiale. Astfel, decizia – dacă ar deveni definitivă şi la CAB - nu afectează candidatura la alegerile prezidenţiale, ci funcţionarea partidului, eventual fuziunea cu PDL, adeziunea la PPE, dar probabil vor găsi soluţii de compromis astfel încât actele partidului să nu fie considerate nule. S-ar putea ca şi fuziunea să fie pusă în final în discuţie”, a declarat Cristian Pârvulescu la Digi24.
„Nu cred că putem vorbi de consecinţe formale directe, dar sigur există şi acestea, candidatura e un act politic, e depusă în funcţie de legea electorală care nu prevede că trebuie să fie preşedintele partidului. Formaţiunile care îl sprijină şi-au asumat această candidatură şi nu au niciun motiv să dea înapoi. Adversarii politic vor specula însă aceste momente şi vor putea spune că e o candadidatură improvizată. S-ar putea să fie nevoie de un congres al partidului, care să respecte toate prevederile statutare, dacă şi Curtea de Apel Bucureşti va considera că nu s-au respectat condiţiile legale. Pentru PNL vor fi o serie de probleme care s-ar putea să deconteze după alegerile prezidenţiale. Astfel, decizia – dacă ar deveni definitivă şi la CAB - nu afectează candidatura la alegerile prezidenţiale, ci funcţionarea partidului, eventual fuziunea cu PDL, adeziunea la PPE, dar probabil vor găsi soluţii de compromis astfel încât actele partidului să nu fie considerate nule. S-ar putea ca şi fuziunea să fie pusă în final în discuţie”, a declarat Cristian Pârvulescu la Digi24.
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

0
Conflict PSD - USR pe bani și funcții, în plenul Senatului: „Cine dă banii înapoi?” / Mihaela Bădoiu a fost eliberată din funcția de Secretar General Adjunct
0

37
AUR - Corupţia din jurul lui Sorin Grindeanu, imaginea reală a sistemului păstorit de PSD / Întrebări pentru liderul PSD
37

28
Victor Negrescu cere ajutor de stat la nivel UE pentru criza combustibililor
28

5.885
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
5.885

7.412
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
7.412

3.265
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
3.265

2.541
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.541

2.437
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.437

86
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
86

147
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
147

859
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
859

249
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
249

72
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
72
















Comentează