Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL organizează, joi, un miting în faţa Ministerului Afacerilor Interne, în semn de protest faţă de faptul că Executivul nu aplică Legea salarizării, potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală.
"Poliţiştii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007, poliţiştii nu au mai avut parte de măriri salariale. Norocul nostru a fost creşterea salariului minim pe economie, pentru că altfel aveam şi acum salariul de 1.100 lei, cum era în 2013. Facem un apel către toţi poliţiştii, sindicalizaţi sau nesindicalizaţi, să participe activ la programul de proteste pe care l-am pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activităţii", se menţionează de sindicatul EUROPOL, informează Agerpres.
Organizaţia sindicală atrage atenţia Guvernului că poliţiştii nu vor mai accepta să pună în aplicare interdicţiile impuse în contextul pandemiei.
"Ne-a ajuns cuţitul la os. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a Guvernului. Nu mai acceptăm să fim folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele 'COVIDULUI'. NU mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. NU mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare Legea salarizării deja se aplică în integralitate", se precizează în comunicat.
Poliţiştii au organizat proteste de stradă începând de luni, până miercuri, când sindicaliştii din EUROPOL au protestat în faţa prefecturilor din mai multe judeţe.
Polițiștii organizează un protest de amploare în fața MAI
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

8
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
8

849
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
849

1.527
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
1.527

2.324
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.324

39
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
39

111
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
111

45
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
45

2.723
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.723

53
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
53

7
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
7

4.784
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
4.784

3.120
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
3.120

39
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
39
















Comentează