Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut bunuri în valoare de 4,38 milioane de lei, conform unui comunicat al Autorităţii Vamale Române.
Conform sursei citate, inspectorii vamali din cadrul B.V.F. Constanţa Sud - Direcţia Regională Vamală Bucureşti au descoperit, în cadrul efectuării controlului fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Ucraina, 22.538 bucăţi reprezentând diverse piese şi accesorii auto purtând inscripţia şi sigla mărcilor Renault, Ford şi Toyota, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru mărcile menţionate, conform Agerpres.
Valoarea mărfurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţ de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ
4,38 milioane de lei.
De asemenea, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albiţa - Direcţia Regională Vamală Iaşi, în urma unui control vamal amănunţit efectuat asupra unui autoturism marca Volkswagen Atlas, au reţinut un număr de 162.000 bucăţi ţigarete, diverse mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova şi 3 litri de băuturi alcoolice. Întrucât există suspiciuni că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, întreaga cantitate de ţigări precum şi autoturismul au fost predate organelor de cercetare penală competente.
Polițiștii din Constanța au reținut bunuri în valoare de 4.38 milioane de lei. Mărfurile sosiseră din Emiratele Arabe Unite
București
5°C
Articole Similare

486
Destin rescris în 30 de zile: aceste 4 zodii care vor trăi un adevărat miracol până la finalul lunii aprilie
486

822
FOTO Răsturnare de situație! Polițista de frontieră surprinsă în propagandă electorală pentru AUR revine în sistem: 'Nu știe ce altceva să facă'
822

368
Horoscopul zilei de 11 aprilie 2026. Gemenii sunt dornici de socializare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
368

492
VIDEO Scene șocante într-un local din Botoșani: un bărbat a intrat cu toporul și a amenințat o persoană
492

1.065
Serviciile secrete trec pe electric - Ministrul Transporturilor a semnat trei contracte de finanţare
1.065

14
Zăpada mieilor - drumarii fac apel ca în minivacanță să se circule cu prudență
14

1.620
Copil britanic blocat în România după o regulă nouă post-Brexit: nu există în evidențele Marii Britanii, deși a trăit toată viața acolo
1.620

1.524
Fost şef al ISCIR și-a recunoscut vinovăţia în fața DNA. Ce acuzații i-au adus procurorii
1.524

1.316
Sindicatul Europol trage la "xerox" Poliţia Română. Cheltuiala, considerată ”o sfidare” / IGPR demontează punct cu punct acuzațiile: Informațiile din această postare sunt false!
1.316

1.781
Medici și asistente, acuzați că „fabricau” internări pentru bani: anchetă explozivă la SJU Bacău
1.781

3.553
Fost manager de spital, trimis în judecată de DNA: Și-a pus ani în plus la vechime
3.553

3.167
Tatăl adolescentului olimpic care a recurs la un gest necugetat chiar de Paștele catolic, mărturii sfâșietoare: 'A fost împins de la spate'
3.167

33
Polițist erou în timpul liber: A salvat o bătrână dintr-o casă în flăcări
33
















Comentează