Se cere DEMISIA Gabrielei Firea după vizita la Madrid: O situație inadmisibilă şi jignitoare la adresa comunităţii româneşti15-11-201816.034Politică
Întrevedere a miniştrilor de Interne român şi ungar la Budapesta, având ca teme de discuție cooperarea bilaterală şi agenda Consiliului JA15-11-2018624Politică
Consulatul General al României la Miami a fost inaugurat în cadrul unei ceremonii oficiale15-11-2018664Politică
CTP critică DUR Puterea: Astfel de indivizi nu pot conduce decât niște proști. De aceea vor să scoată UE din România, așa cum își dau afară puciștii din partid15-11-20182.876Uniunea Europeană
Convorbire telefonică între Teodor Meleșcanu și omologul său canadian având ca tema colaborarea în cadrul NATO15-11-2018515Politică
Noul ministru delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a participa la cea de-a şasea ediţie a mesei rotunde germano-române, la Berlin15-11-2018520Politică
BREAKING NEWSIoan Mircea Pașcu, REACȚIE după dezvălurile privind ancheta DIICOT legată de finanțarea #Rezist: Au apărut convenabil15-11-20186.255Știrile Zilei
Cristian Preda îi dă de gol pe cei din PNL: 'Sunt la fel de fățarnici ca PSD! Mai întâi s-au opus rezoluției, apoi s-au raliat majorității'15-11-20183.512Politică
BREAKING NEWSVictor Negrescu, primele explicații despre DEMISIE: Totul a plecat de la ultima ședință de guven la care a participat15-11-20186.325Știrile Zilei
Dacă raportul MCV nu va fi aplicat putem spune adio fondurilor europene, avertizează Ionel Dancă15-11-2018482Politică
S-a încurcat de NERVI - Cătălin Rădulescu a STÂLCIT limba română, în timp ce critica raportul MCV15-11-20182.418Politică
Delegația europarlamentarilor PSD de la Bruxelles reacționează la declarațiile lui Klaus Iohanis15-11-2018641Politică
Orban, atac DUR la adresa Guvernului : Sunt duși cu capul. Madame Dăncilă nu știe gramatica limbii române și aritmetică15-11-20182.506Politică
Poliţia Română va beneficia de ambarcaţiuni, autoturisme, echipamente electronice pentru control şi câini de serviciu, pentru combaterea contrabandei de tutun15-11-20182.521Politică
Ciprian Ciucu şi-a depus candidatura în PNL pentru a primi sprijinul partidului pentru alegerile la Primăria Capitalei15-11-2018572Politică
Dacian Cioloș exultă după rezoluţia Parlamentului European şi raportul MCV: 'Mă bucur să constat că cei de la Bruxelles nu se mai lasă duşi de nas'15-11-20182.927Politică
BREAKING NEWSFOTO Prima IMAGINE cu președintele Iohannis și soția lui la recepția de la Palatul Buckingham: Ce ținută a ales prima doamnă pentru eveniment15-11-201810.534Politică
BREAKING NEWSLovitură din partea Guvernului pentru Klaus Iohannis: Administrația Prezidențială primește doar o treime din bugetul cerut la rectificarea bugetară15-11-201811.083Politică
PNL, replică pentru Dăncillă după ce premierul a criticat raportul MCV:Am avut parte de acelaşi gest pe care l-a făcut Florin Iordache ieri, dar în cuvinte15-11-20183.351Politică
Europarlamentarul Claudia Ţapardel participă la o serie de întâlniri bilaterale cu membrii Comisiei Juncker15-11-2018603Uniunea Europeană
Românii din Marea Britanie, o prioritate pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni15-11-2018350Politică
Bogdan Trif: Guvernul sprijină industria turismului, pe care o consideră o prioritate a economiei15-11-2018314Politică
Viorica Dăncilă: Vom aproba studiul de fundamentare pentru clinica Doctor Calistrat Grozovici15-11-20181.206Sănătate
Dăncilă: Datele INS arată că măsurile luate de Guvern sunt corecte, creşterea economică este sustenabilă15-11-2018315Politică
Dăncilă: Consider rezoluţia PE expresia unor interese electorale ale grupurilor politice europene15-11-2018133Politică
Beatrice Tudor (PSD): Este nevoie de mai multă disciplină și responsabilitate în audiovizual15-11-2018309Politică
Mircea Hava NU SE LASĂ - Primarul din Alba Iulia bate cu pumnul în masă pentru impozitarea clădirilor Armatei15-11-20182.345Politică
13:44Cultură si MediaSezonul 2 din 'Extratereştrii antici' reuneşte mistere fascinante din ultimii 16 ani, la History Channel
13:35SocialCine este Victor Ciutacu: Biografie completă, vârstă, studii, carieră și viața personală a jurnalistului
13:30Știrile ZileiMinistrul Sănătății, despre neplata primei zile de concediu medical: "Am economisit 120 de milioane de lei pe lună". Ce categorii de bolnavi ar putea fi exceptați
13:22Știrile ZileiMaia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace - Propunerea a venit din Norvegia
13:12Știrile ZileiBolojan îi adună pe liberali în ședință la Vila Lac spre seară. Vrea un vot de încredere în PNL în contextul atacurilor interne
01 febȘtirile ZileiUn miliardar, renumit pe piața diamantelor, a murit în timpul unei operații de mărire a penisului! Chirurgii au primit pedepse cu închisoarea și interdicții de a mai profesa
08:50Știrile ZileiVIDEO Trump se dezlănțuie după decernarea premiilor GRAMMY și anunță că îl dă în judecată pe prezentator: „Sărac, patetic, fără talent și prost: un ratat total”
01 febȘtirile ZileiSorin Grindeanu a explodat în ședința de la Vila Lac, criticând 'setea de sânge bolnavă': 'Nu vom mai accepta tăieri' (surse)
10:11Știrile ZileiVIDEO Turist străin, viral pe TikTok, după ce a "trăit" în România: "I-am văzut pe oameni făcând semnul crucii mai tot timpul, din mers"
01 febȘtirile ZileiVIDEO Nenorocire în Turcia, în stațiunea preferată a românilor: Sunt zeci de victime