Un marş al "mândriei" (marş LGBT+), programat de o asociaţie să se desfăşoare în octombrie în oraşul Pecs din sudul Ungariei, nu a fost autorizat de poliţia ungară, decizie luată în baza noilor prevederi constituţionale impulsionate de premierul conservator Viktor Orban, care prevăd că orice adunare menită să promoveze homosexualitatea este interzisă, relatează sâmbătă AFP, potrivit mediafax.
"Oameni normali ca noi sunt în mod constant provocaţi, întrucât persoane cu comportamente sexuale netradiţionale se exhibă în stradă", a spus Orban despre marşurile LGBT+, care au fost interzise în Ungaria printr-o lege adoptată în luna martie, măsură consolidată ulterior printr-un amendament în Constituţie menit să protejeze copiii şi care este criticat de Comisia Europeană.
Decizia poliţiei, anunţată vineri seară, urmează interzicerii marşului "Budapest Pride", organizat la sfârşitul lunii iunie de primarul liberal-ecologist al capitalei ungare, Gergely Karacsony. Dar acesta din urmă a nesocotit decizia şi a desfăşurat marşul, la care printre participanţi s-au numărat de asemenea comisarul european pentru egalitate, Hadja Lahbib, mai mulţi alţi politicieni europeni, printre care circa 70 de europarlamentari, mai ales din grupul Verzilor, dar şi din celelalte grupuri politice progresiste europene, precum liberalii sau socialiştii.
Interzicerea desfăşurării noului marş LGBT+ în oraşul Pecs "dă o lovitură gravă comunităţii LGBT+", au reacţionat organizatorii acestui marş, asociaţia "Diverse Youth Network", care a promis să menţină marşul din 4 octombrie. "Refuzăm să fim reduşi la tăcere. Nu ne vom lăsa intimidaţi", a indicat aceeaşi asociaţie.
Poliţia ungară a refuzat autorizarea unui marş LGBT+, conform noilor prevederi constituţionale
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 06-09-2025
Articole Similare

11
Donald Trump îl atacă pe George Clooney după ce actorul a obținut cetățenia franceză
11

1.048
O țară vecină cu România reintroduce armata obligatorie: tinerii, chemați din nou în cazărmi
1.048

5.958
S-a aflat cauza incendiului din Elveția, în care au murit 40 de persoane - Primul anunț al anchetatorilor
5.958

8.113
Fără precedent, de 85 de ani: ce a făcut președintele Elveției, după explozia în care au murit 40 de oameni
8.113

4.809
Tragedia de la Colectiv s-a repetat în Elveția - Două tinere povestesc cum a început incendiul: Un ospătar ținea o lumânare…
4.809

990
Zona euro se extinde cu Bulgaria, România rămâne pe margine. Procesul de extindere devine tot mai dificil
990

162
Atacată masiv de Rusia, Ucraina îşi adaugă în arsenal două sisteme Patriot pentru apărarea sa antiaeriană graţie Germaniei
162

79
Armata israeliană anunță că forțele sale au deschis focul în Cisiordania împotriva unor persoane care atacau cu pietre soldați
79

4.750
Ruptură pe axa Washington-Moscova! CIA îi dă dreptate lui Zelenski: „Ucraina nu a vizat cu drone reședința liderului rus!”
4.750

4.082
Ultimă oră - Armata română a ridicat două avioane de luptă după atacul Rusiei: mesaj Ro-Alert pentru cei din Tulcea
4.082

56
Serviciile online ale poştei franceze sunt din nou inaccesibile după un atac cibernetic
56

4.613
VIDEO MAE a intrat în alertă maximă după explozia de la barul din Elveția: se caută români printre victime / Zece persoane au murit
4.613

4.853
Trump își nuanțează poziția despre pacea din Ucraina: Rusia este cea care stă în calea păcii
4.853

















Comentează