Meciul de deschidere de la Campionatul European de Fotbal 2016 dintre România şi Franţa de pe 10 iunie, dar şi finala competiţiei, de pe 10 iulie, care se vor desfăşura pe Stade de France, ar putea fi vizate de terorişti islamişti, a anunţat Biroul poliţiei criminale federale germane, potrivit Agerpres.
Potrivit Bundeskriminalamt (BKA), ameninţarea ar fi valabilă nu numai pentru acest meci, ci pentru întregul campionat european, potrivit unui raport care a ajuns la ziarul Bild.
'Ţinte simbolice şi uşoare care se bucură de multă atenţie din partea media şi care, în consecinţă, s-ar putea solda cu un număr mare de victime' sunt cele mai expuse, se menţionează în raport, care adaugă că membrii echipelor de fotbal din aşa-numitele 'naţiuni cruciate' ar putea fi vizaţi.
'În special din cauza trecutului colonial francez în Africa de Nord, implicării sale militare în Mali şi susţinerii luptei împotriva aşa-numitului Stat Islamic în Irak şi Siria, Franţa este mereu în vizorul atacatorilor islamişti', notează raportul BKA.
Măsurile de securitate franceze au fost intensificate în lunile care au urmat după atacurile de la Paris din noiembrie care s-au soldat cu 130 de morţi şi oficiali francezi, dar şi din cadrul UEFA au încercat să atenueze îngrijorarea privind producerea unor evenimente violente în timpul Euro 2016.
UEFA intenţionează să recruteze cel puţin 10.000 de agenţi de securitate privaţi pentru desfăşurarea turneului Campionatului European şi la fiecare dintre cele zece stadioane se vor afla la fiecare meci în jur de 900 de agenţi de securitate, notează DPA.
Poliţia Germană: Meciul Franţa-România de la Euro 2016, vizat de terorişti
București
9°C
Articole Similare

177
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
177

1.620
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
1.620

751
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
751

1.945
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
1.945

1.746
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.746

2.045
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.045

2.043
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.043

2.003
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
2.003

3.583
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.583

5.223
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.223

2.759
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.759

5.866
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
5.866

4.329
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
4.329
















Comentează