Cinci angajaţi turci ai consulatului Arabiei Saudite din Istanbul au dat luni declaraţii ca martori în ancheta privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a transmis postul turc de televiziune NTV, potrivit Reuters.
Douăzeci de angajaţi ai consulatului, inclusiv şoferul consulului, au dat declaraţii procurorilor în legătură cu incidentul de săptămâna trecută, a relatat anterior NTV. Procurorii încearcă să obţină declaraţii de la un total de 45 de angajaţi, a precizat şi CNN Turk.
Khashoggi a fost dat dispărut la 2 octombrie după ce a intrat în consulatul din Istanbul pentru a obţine acte în vederea căsătoriei. După săptămâni în care a negat că ar avea cunoştinţă despre ce s-a întâmplat cu el, oficialii saudiţi au spus în cele din urmă că jurnalistul a fost ucis într-o 'operaţiune a unor tâlhari'.
Ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir a făcut duminică o serie de comentarii într-un interviu pentru Fox News, cele mai directe afirmaţii în acest caz ale Riadului, care a oferit până acum versiuni multiple şi contradictorii în legătură cu uciderea lui Khashoggi la 2 octombrie: la început a negat moartea sa, dar apoi a recunoscut-o, în contextul unui val de critici la nivel internaţional.
Şeful diplomaţiei saudite a spus că uciderea lui Khashoggi a fost "o greşeală uriaşă şi gravă", dar a încercat să îl protejeze pe puternicul prinţ moştenitor de extinderea crizei, spunând că Mohammed bin Salman nu a avut cunoştinţă de această crimă.
Poliția turcă a luat declarații celor cinci angajați turci ai consulatului saudit din Istanbul
București
9°C
Articole Similare

400
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
400

17
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
17

88
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
88

1.751
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
1.751

2.261
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.261

3.468
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.468

3.390
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.390

104
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
104

102
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
102

154
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
154

4.023
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
4.023

83
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
83

205
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
205
















Comentează