Poliţia germană desfăşoară anchete cu privire la 162 de persoane acuzate de tulburare a ordinii publice, vătămare corporală, opunere la arestare şi daune aduse proprietăţii private în timpul demonstraţiilor violente împotriva summitului G20 desfăşurat luna trecută la Hamburg, transmite DPA.
Conform unui purtător de cuvânt al procuraturii din Hamburg, 109 anchete sunt deschise împotriva unor suspecţi cu identitate cunoscută şi 53 împotriva unor autori necunoscuţi. Totodată, 33 de persoane se află în continuare în arest în urma summitului de pe 7-8 iulie, a precizat luni purtătorul de cuvânt.
Summitul G20, care a adus laolaltă lideri precum preşedintele american Donald Trump şi şeful statului rus, Vladimir Putin, a fost întâmpinat cu proteste violente la Hamburg, unde au avut loc incendieri, jafuri şi ciocniri cu forţele de ordine.
Revoltele au provocat daune cifrate la circa 12 milioane de euro, dintre care o treime prin avarierea unor autovehicule, potrivit Asociaţiei Germane a Asiguratorilor Germani (GDV).
Poliția germană, anchetă extinsă după incidentele de la Summit-ul G20
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

196
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
196

125
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
125

378
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
378

1.086
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.086

1.161
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.161

598
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
598

1.883
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.883

981
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
981

107
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
107

2.361
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.361

1.826
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.826

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.432
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.432
















Comentează