Procurorii au reţinut pentru 24 de ore doi poliţişti locali din sectorul 4 al Capitalei, după ce ar fi cerut între 200 de lei şi 2.000 de euro de la comercianţi stradali, cărora le-au dat de înţeles că au influenţă asupra funcţionarilor publici responsabili cu autorizaţiile.
"La data de 13 octombrie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Codreanu Adrian Constantin şi Catalina Ion, pentru infracţiunile de trafic de influenţă. În cursul zilei de azi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile", informează un comunicat al PTB, remis vineri AGERPRES.
Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie - iunie 2015, inculpaţii Constantin Adrian Codreanu şi Ion Catalina, poliţişti locali în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală sector 6, ar fi pretins şi primit sume de bani cuprinse între 200 de lei şi 2.000 de euro de la mai mulţi comercianţi, lăsând să se creadă că au influenţă asupra funcţionarilor publici competenţi să emită autorizaţii privind comerţul stradal în sectorul 6.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.
Polițiști locali din Sectorul 4, reținuți de procurori
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.150
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.150

2.093
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.093

1.450
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.450

47
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
47

2.421
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
2.421

1.800
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.800

177
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
177

4.581
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
4.581

38
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
38

3.735
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
3.735

4.731
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
4.731

3.397
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
3.397

34
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
34
















Comentează