Președintele PNȚCD consideră că liderii politici ai partidelor parlamentare trebuie să înceapă, de îndată, un dialog pentru constituirea unui guvern de uniune națională, în condițiile în care, după prăbușirea USL, România nu mai este, practic, guvernată. „O posibilă guvernare USL nu are niciun fel de legitimitate. Un guvern de uniune națională ar fi o soluție care să garanteze stabilitatea Romaniei cel puțin până la alegerile prezidențiale”, a spus Aurelian Pavelescu. Liderul creștin-democrat a mai precizat că, atât alegerile europarlamentare, cât și cele prezidențiale, au ajuns să fie un pretext pentru o confruntare politică a partidelor care nu mai are niciun fel de limită, „o confruntare inacceptabilă atât în interiorul pretinsei puteri, cât și în interiorul pretinsei opoziții”.
PNŢCD solicită guvern de uniune naţională
Decizia a fost luată în cadrul ședinței Biroului Național de Conducere (BPC) al partidului, reunit, luni, 3 martie, a.c. „Suntem singurul partid care nu a făcut niciodată compromisuri cu stânga, după 1990 și nu vom face, nici de acum încolo, compromisuri cu stânga responsabilă, în primul rând, de situația tragică în care se află România și de guvernările dezastruoase din ultimii 25 de ani. Este vorba de un sistem politic profund corupt, bazat pe incompetență, nepotism și lipsă de profesionalism. Este vorba despre o corupție generalizată. PNŢCD consideră că, în situația in care se află România, de instabilitate politică, instabilitate provocată de iresponsabilitatea liderilor politici care au ocupat guvernarea în mod fraudulos, singura soluție este realizarea unui guvern de uniune națională. Am luat în dezbatere și situația de la granițele României, situația explozivă din Ucraina”, a argumentat președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, decizia luată în BPC.
Președintele PNȚCD consideră că liderii politici ai partidelor parlamentare trebuie să înceapă, de îndată, un dialog pentru constituirea unui guvern de uniune națională, în condițiile în care, după prăbușirea USL, România nu mai este, practic, guvernată. „O posibilă guvernare USL nu are niciun fel de legitimitate. Un guvern de uniune națională ar fi o soluție care să garanteze stabilitatea Romaniei cel puțin până la alegerile prezidențiale”, a spus Aurelian Pavelescu. Liderul creștin-democrat a mai precizat că, atât alegerile europarlamentare, cât și cele prezidențiale, au ajuns să fie un pretext pentru o confruntare politică a partidelor care nu mai are niciun fel de limită, „o confruntare inacceptabilă atât în interiorul pretinsei puteri, cât și în interiorul pretinsei opoziții”.
Președintele PNȚCD consideră că liderii politici ai partidelor parlamentare trebuie să înceapă, de îndată, un dialog pentru constituirea unui guvern de uniune națională, în condițiile în care, după prăbușirea USL, România nu mai este, practic, guvernată. „O posibilă guvernare USL nu are niciun fel de legitimitate. Un guvern de uniune națională ar fi o soluție care să garanteze stabilitatea Romaniei cel puțin până la alegerile prezidențiale”, a spus Aurelian Pavelescu. Liderul creștin-democrat a mai precizat că, atât alegerile europarlamentare, cât și cele prezidențiale, au ajuns să fie un pretext pentru o confruntare politică a partidelor care nu mai are niciun fel de limită, „o confruntare inacceptabilă atât în interiorul pretinsei puteri, cât și în interiorul pretinsei opoziții”.
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.098
AUR, PACE și USR au făcut majoritate pentru modificarea diurnei magistraților, în Comisia Juridică din Senat: „Așa e Opoziția, jucătoare”
1.098

21
Bolojan, discuții la nivel înalt cu un comisar european: transporturile, energia și turismul, pe agendă
21

36
Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”
36

43
Săgeți din PNL către Grindeanu: 'A învăţat de la Dragnea cum să-ţi dinamitezi propriul guvern
43

2.169
Senatorii USR sar la vârful PSD: Grindeanu continuă să bată țara încercând să dea jos acest Guvern!
2.169

1.746
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
1.746

3.198
Pe economie! Dominic Fritz a pus bolovani de 100.000 de lei pe spațiile verzi din Timișoara: Achiziție directă, de la firma unor celebri afaceriști
3.198

2.891
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
2.891

1.588
VIDEO Daniel Băluță a anunțat cine va beneficia de ajutor financiar în perioada următoare: 'Sunt măsuri de solidaritate'
1.588

4.313
VIDEO Sorin Grindeanu cântă prohodul Guvernului Bolojan, de la Bacău: cele trei scenarii avute în vedere de PSD
4.313

43
Miruţă - întâlnire cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos: Evoluţia proiectelor româno-olandeze în domeniul industriei de apărare - pe agendă
43

5.117
Raed Arafat a fost chemat la parchet, pentru declarații în dosarul angajărilor fictive și al sporurilor ilegale
5.117

5.492
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
5.492
















Comentează