Ilie Bolojan a anunțat că va informa, joi, Curtea Constituţională asupra consecinţelor amânării deciziei privind pensiile magistraţilor. Premierul pune astfel presiune pe judecătorii CCR să ia decizii pe alte considerente decât cele strict legale și constituționale.
„Mâine voi informa Curtea Constituţională asupra consecinţelor amânării unor decizii. S-a făcut o încercare pentru a rezolva această nedreptate anul trecut. S-a dat o amânare. Şi apoi, a doua încercare. Au fost aceste amânări în cascadă. În condiţiile în care nu se va lua o decizie şi se va merge din nou pe amânare, probabilitatea să pierdem aceşti bani este foarte mare. Şi cred că fiecare instituţie trebuie să fie informată cu privire la consecinţele unor anumite decizii. Pentru noi este important să închidem toate aspectele care ţin de aceste clarificări, pentru că avem de încasat 2,6 miliarde de euro", a precizat Ilie Bolojan, miercuri seara, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Perspectivă străină de Constituție
Declarația premierului Ilie Bolojan despre PNRR și „informarea” Curții Constituționale în legătură cu amânarea unei decizii nu este doar o ieșire politică nefericită. În forma ei actuală, ea arată o concepție greșită despre rolul CCR și împinge, public, o instituție de jurisdicție constituțională într-o logică de tip „cost-beneficiu”, străină de Constituție.
Chiar dacă trecem peste manipularea de început, cu „jalonul neînchis” prezentat ca și cum ar fi doar o problemă de timp și de calendar, deși disputa reală ține de conținutul reformei și de conformitatea ei, partea gravă abia de aici începe. Mai gravă este ideea că premierul crede că are legitimitatea să meargă la CCR ca să o „informeze” despre consecințe, adică să o pună în fața unei presiuni politice explicite, înainte de deliberare.
Când Executivul „informează” Curtea
Constituțional, Curtea nu este o direcție din subordinea Guvernului, nici un actor de coordonat prin „briefing” despre consecințe. CCR este „garantul supremației Constituției”, o autoritate autonomă față de cele trei puteri în stat.
În acest cadru, formula „voi informa Curtea asupra consecințelor amânării” nu sună ca o cooperare loială între instituții, ci ca o formă de presiune care aruncă incorect răspunderea pentru pierderea banilor și pentru blocajele din investiții. Mesajul e cu atât mai nociv cu cât este livrat public, tocmai pentru a crea o așteptare socială care să forțeze CCR să „nu mai amâne”.
Stilul amintește de episoade mai vechi, când lideri politici aflați la vârful Executivului au încercat să trateze CCR ca pe un adversar politic, nu ca pe o instanță constituțională, inclusiv prin acuzații de partizanat sau prin declarații despre „comportamentul” Curții care ar trebui „determinat” prin modificări legislative.
CCR nu judecă pe bilanț, ci pe Constituție
Chiar dacă am accepta, prin absurd, perspectiva „contabilă” sugerată de premier, ea se lovește de adevărul simplu că PNRR nu este mai presus de Constituție. Nici 231 de milioane, nici 2,6 miliarde, nici presiunea șantierelor nu pot deveni criterii de constituționalitate. Cu atât mai puțin când în joc este și independența justiției.
CCR nu este chemată să facă socoteli de oportunitate și să „optimizeze” șansele României la bani europeni. CCR trebuie să judece în baza Constituției și a propriei jurisprudențe, adică pe criterii juridice, nu pe rațiuni de oportunitate politică sau de urgență bugetară. Când Executivul îi cere, implicit, să țină cont de „consecințe”, îi cere, de fapt, să schimbe ordinea normală într-un stat de drept. Iar ordinea normală este aceea în care Guvernul trebuie să producă o soluție legislativă compatibilă cu Constituția, iar dacă CCR o cenzurează, Executivul și Parlamentul repară, fără a transforma Curtea în vinovatul de serviciu pentru întârzieri sau pentru erori de construcție legislativă.
Comentează