Comisia specială parlamentară referitoare la domeniul justiţiei nu a luat în discuţie, miercuri, reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu din Codul penal, acest lucru fiind criticat de reprezentanţii PNL şi PSD, în timp ce preşedintele comisiei, Florin Iordache, a precizat că această chestiune va fi tranşată în perioada următoare, informează agerpres.ro.
Deputatul PNL Ioan Cupşa a declarat, după şedinţa comisiei, că lucrările au un caracter haotic, fiind evitată cu "bună ştiinţă" dezbaterea publică pe articolul referitor la abuzul în serviciu.
"Din păcate, probabil cu intenţie, lucrările în această comisie specială capătă un caracter haotic. Astăzi ar fi trebuit să tranşăm măcar în parte Codul penal, să modificăm acele articole care trebuiau modificate ca urmare a transpunerii deciziilor CCR. Din păcate, astăzi s-a trecut la o primă citire a deciziilor privitoare la Codul de procedură penală, evitându-se, cred eu, cu bună ştiinţă, dar cu rea intenţie, o dezbatere publică ocazionată de articolul privind abuzul în serviciu", a afirmat Cupşa.
El a susţinut că PNL a depus amendamente la acest text, care nu impun niciun prag valoric pentru abuzul în serviciu.
"PNL a formulat amendamente în acest sens, nu susţinem înfiinţarea niciunui prag valoric. Am reformulat acest text de lege astfel încât să fim în acord şi cu directivele europene, precum şi cu practica europeană în materie", a menţionat Cupşa.
Deputatul USR Stelian Ion a arătat, la rândul său, că discuţia pe tema abuzului în serviciu şi pe alte articole din Codul penal era pe ordinea de zi, menţionând că PSD nu face decât să testeze terenul, să vadă care este reacţia publicului la modificările aduse acestui text.
"Ştiam deja de săptămâna trecută că primul lucru pe care îl vom discuta şi îl vom tranşa va fi Codul penal. Aşa s-a stabilit, aşa erau şi aşteptările noastre, ale membrilor comisiei, dar şi ale publicului. Eu cred că nu s-a mai ajuns la acest punct pentru că s-au văzut reacţii ale societăţii civile şi ale Opoziţiei şi cred că PSD nu face decât să testeze terenul şi să lanseze stimuli să se vadă care este reacţia în funcţie de care să se adapteze şi să stabilească acel prag. Dumnealor îşi doresc un prag cât mai mare, asta este clar pentru noi. În funcţie de cum reacţionează Opoziţia şi societatea civilă vor reacţiona şi dumnealor. Aţi observat cu siguranţă că se feresc foarte tare, PSD s-a ferit până acum să-şi spună punctul de vedere pe această chestiune", a spus deputatul USR.
El a mai spus că a auzit mai multe variante de redefinire a abuzului în serviciu, menţionând că cea în care se va considera abuz în serviciu doar luarea şi darea de mită ar fi "o chestiune de o gravitate extremă".
"Aud şi am auzit tot din presă tot felul de variante. Am auzit varianta absolut SF prin care să se considere că doar în cazul luării şi dării de mită se poate pune problema unui abuz în serviciu. Ar fi o chestiune de o gravitate extremă să se vină cu o astfel de variantă. Dar cred că sunt stimuli lansaţi pentru a se vedea reacţia opiniei publice. Acel prag nu trebuie să existe. A fost o decizie a CCR şi acum, deodată, parlamentarii PSD devin foarte scrupuloşi, vor să respecte deciziile, deşi nu au făcut-o ani de zile, respectă şi considerentele", a adăugat Stelian Ion.
Preşedintele comisiei, Florin Iordache, nu a făcut comentarii pe această temă, subliniind că se va tranşa în perioada următoare.
Întrebat de ce nu s-a luat în discuţie abuzul în serviciu, Florin Iordache a răspuns: "Sunt nişte prevederi care se vor tranşa prin vot în perioada următoare. Vor fi discutate la pachet (amendamentele - n.r.)".
Comisia specială a discutat miercuri despre punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale a articolelor din Codul de procedură penală.
Marţi, preşedintele Comisiei speciale de punere în acord a legislaţiei justiţiei cu deciziile CCR, Florin Iordache, declara că impunerea unui prag "modic" pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu va deranja pe nimeni, menţionând că, în acest sens, se poate analiza propunerea privind un prag de aproximativ 19.000 lei.
"Acel prag care suscită foarte mare interes a fost solicitat şi în cele două decizii ale CCR, iar dacă va fi un prag modic, eu cred că nu va deranja pe nimeni. Un prag modic mă refer chiar pornind de la propunerea pe care ne-a făcut-o Asociaţia Magistraţilor, acel prag care vizează 10 salarii (minime pe economie - n.r.), undeva la 19.000", preciza Iordache.
PNL și USR critică amânarea dezbaterilor despre abuzul în serviciu
Explorează subiectul
Articole Similare

170
PSD îl somează pe premier: „Schimbați-vă sau vă schimbăm! Această direcție nu poate continua!”
170

19
Băluță îl atacă pe Bolojan și avertizează că PSD ar putea rupe coaliția, dar exclude o alianță cu AUR
19

1.509
Șefa Curții de Apel București anunță blocaj pe referendumul lui Nicușor Dan: Nu știu cum putem participa. E politic
1.509

2.936
Efect fulger după intrarea în recesiune: Ratele românilor cu credite vor crește chiar și cu 50% (Avocat)
2.936

1.661
Semnale din culise: ce și-au spus Muraru și ambasadorul desemnat al SUA în România într-o întâlnire
1.661

51
Cristian Popescu Piedone îl ironizează pe Bolojan: „Coșmarul” demisiei și o Românie care ar putea trăi mai bine
51

3.759
VIDEO Dialog tensionat între Bolojan și moderatorul unei emisiuni: premierul, presat pe tema Justiției și a ministrului Marinescu
3.759

6.976
VIDEO Premierul explică pericolul la care se poate expune România dacă desecretizează raportul privind anularea alegerilor prezidențiale
6.976

1.571
Șefa Curții de Apel București izbucnește din cauza acuzațiilor că ar teroriza judecătorii: Nu am văzut și faptele
1.571

2.382
VIDEO Ilie Bolojan îl amenință pe Băluță cu controale: Își promovează pasajul făcut cu banii guvernului
2.382

2.285
VIDEO 'Pentru mine ar fi o ușurare': Ilie Bolojan ar putea preda ștacheta. PSD și AUR la guvernare?
2.285

1.508
ÎCCJ, decizie definitivă: Piedone a pierdut procesul cu ANI. Rămâne cu interdicția de a ocupa funcții publice
1.508

2.876
VIDEO Ilie Bolojan, mesaj pentru Secretarul general al guvernului pe tema concedierilor: 'Va fi obligat să o facă'
2.876

















Comentează