PNL Cluj a depus duminică, la Biroul Electoral Judeţean, lista cu candidaţii pentru alegerile din 11 decembrie, liberalii propunându-şi să obţină cele mai multe mandate de parlamentar în judeţ.
''Suntem prima formaţiune politică din judeţul Cluj care îşi depune dosarele de candidatură la BEJ. Am venit cu o echipă serioasă, cu o ofertă serioasă pentru Parlament - oameni cu experienţă dar şi tinereţe. Sunt convins că această echipă de parlamentari o să ştie ce să facă pentru Cluj şi pentru ţară. Vom câştiga suficient de multe mandate încât să fim printre organizaţiile fruntaşe'', a declarat preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda, potrivit agerpres.ro.
Pe locurile considerate eligibile, pe lista PNL Cluj pentru Senat figurează senatorul Marius Nicoară şi consilierul judeţean Călin Tuluc, în timp ce pe lista pentru Camera Deputaţilor figurează, în ordine, Florin Stamatian (fost prefect de Cluj), deputatul Adrian Oros, orădeanul Sorin Moldovan (desemnat de conducerea centrală a PNL), vicepreşedintele CJ Cluj, Marius Mânzat, Tudor Ştefănie, fost primar de Turda.
PNL Cluj a depus candidaturile la BEJ
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

492
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
492

875
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
875

1.498
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.498

1.107
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.107

844
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
844

786
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
786

3.146
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.146

2.474
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.474

2.533
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.533

3.347
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.347

776
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
776

2.411
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.411

2.420
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.420
















Comentează