PMP va vota la vedere în cazul Rovana Plumb, a declarat, marţi, în plen, deputatul Corneliu Bichineţ, adăugând că "toate relele" din Parlament vor înceta când fie Liviu Dragnea ajunge prim-ministru, fie PSD îşi alege alt lider, informează agerpres.ro.
"Pentru că reprezint un grup aici, nu sunt pe persoană fizică, noi vom vota la vedere (...). Când e vorba de alţii, suntem foarte severi, când e vorba de propria persoană, suntem un pic mai nuanţaţi. Eu vreau ca acest Parlament să aibă demnitatea lui, rostul lui legislativ şi să nu fie timorat. Toate relele vor înceta atunci când Liviu Dragnea, preşedintele PSD, ori ajunge prim-ministru odată şi să ne lase în pace, ori îl trimiteţi acasă", a susţinut Bichineţ în cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor în care se discută solicitarea DNA referitoare la încuviinţarea efectuării urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb.
El a spus că ascultându-l pe preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, vorbind despre acest dosar s-a gândit la scrieri ale lui Platon şi Dostoievski.
"Am avut senzaţia că se cere cercetarea procurorului general, şi nu a doamnei Rovana Plumb, o argumentaţie cât se poate de sofistă şi stufoasă. Orice Parlament trebuie să aibă un astfel de parlamentar, dar să-l ţină în laborator", a afirmat Bichineţ.
PMP va vota la vedere în cazul Rovana Plumb
București
9°C
Articole Similare

1.306
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.306

1.352
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.352

37
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
37

50
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
50

702
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
702

140
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
140

32
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
32

2.844
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.844

1.486
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.486

3.535
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.535

2.781
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.781

2.437
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.437

1.123
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.123
















Comentează