PLUS Gorj face un apel către toate formaţiunile politice din judeţ şi le invită la un demers comun şi urgent în sprijinul introducerii zonei în regiunea cu Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) propusă de către Comisia Europeană.
Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de PLUS Gorj, la propunerea Comisiei Europene, pe cadrul financiar multianual 2021-2027 al Uniunii Europene, în România va exista instrumentul de Investiţii Teritoriale Integrate - "ITI Valea Jiului".
"PLUS Gorj consideră că este obligatoriu ca toţi cei care trăim în acest judeţ şi care suntem preocupaţi de viitorul economic şi social al Gorjului să facem urgent toate demersurile posibile pentru ca instrumentul 'ITI Valea Jiului', propus de către Comisia Europeană, să devină 'ITI Regiuni miniere ale cărbunelui', care să includă şi Gorjul. Pentru aceasta, PLUS Gorj solicită tuturor oamenilor politici din judeţ să trecă peste orgoliile personale mai mici sau mai mari pentru ca, împreună, să dăm o şansă acestui judeţ. Încă mai este timp pentru modificarea şi ajustarea viitoarelor programe operaţionale şi a priorităţilor de investiţii ale României, printr-un demers proactiv către Ministerul Fondurilor Europene. (...) Solicităm reprezentanţilor locali ai partidelor politice USR, PNL, PSD, Pro România, ADN dar şi altor actori politici locali să ni se alăture", se arată în comunicat citat de AGERPRES.
Conform sursei citate, planul strategic pe care o regiune cu Investiţii Teritoriale Integrate îl presupune poate deveni foaia de parcurs de care Gorjul are nevoie pentru a se relansa economic şi social.
"Desigur că toţi ne dorim ca factorii decizionali să identifice o soluţie realistă pentru ca principalul angajator din Gorj - CE Oltenia - să poată continua să funcţioneze pentru o perioadă cât mai îndelungată de timp, dar, dincolo de această doleanţă, identificarea unor soluţii economice şi sociale alternative pentru judeţul Gorj poate fi şansa unui nou început. 'ITI Regiuni miniere ale cărbunelui' poate fi şansa atragerii de fonduri europene substanţiale în Gorj şi a creării multor locuri de muncă bine plătite în judeţ", se mai menţionează în comunicat.
PLUS Gorj solicită, totodată, implicarea activă în acest demers comun a administraţiilor publice locale, a societăţii civile, a cetăţenilor şi a tuturor celor interesaţi de viitorul regiunii.
PLUS Gorj solicită sprijin pentru introducerea judeţului în regiunea cu Investiţii Teritoriale Integrate
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

867
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
867

526
Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
526

19
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
19

1.178
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.178

6.407
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
6.407

1.578
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.578

1.665
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.665

2.242
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
2.242

99
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
99

2.091
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
2.091

6.986
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
6.986

3.567
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
3.567

3.373
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
3.373
















Comentează