„Prin acest proiect ne dorim să aducem în atenția publică materiale educaționale și suporturi didactice online pe care le considerăm importante în contextul unor întrebări firești pe care, în calitate de aparținători ai spațiului cultural românesc, este firesc să ni le punem: cine suntem, de unde venim și încotro mergem? Am încercat să ne adaptăm vremurilor din dorința de a veni în ajutorul tuturor elevilor care au nevoie de cursuri și lecții despre limba română și istoria românilor, dar și documentare despre personalităţile epocii moderne şi contemporane care au contribuit semnificativ la construirea unei imagini pozitive a României în spaţiul european. Suntem un ONG care crede în puterea educației de a transforma în bine societatea, începând cu fiecare în parte. Activitatea noastră este ghidată de următoarele valori: integritate, colaborare, responsabilitate și contribuţie. Ne dorim să dezvoltăm în continuare această platformă de educație și cultură românească și să rezolve cât mai mult din necesitățile elevilor și cadrelor didactice din Serbia și Ucraina care nu au acces la educație și fond de carte în limba română”, a declarat Ionuț Cojocaru, președintele Asociației Glasul Istoriei.
Platformă gratuită de cursuri și informații despre istoria și cultura romana
Împreună pentru Educație este un proiect educațional al Asociației Glasul Istoriei care vine în sprijinul românilor din străinătate cu o platformă gratuită de cursuri și informații despre istoria și cultura noastră. Platforma își propune să ofere românilor de pretutindeni, în special elevilor, profesorilor și părinților din comunitățile istorice românești din jurul granițelor României (Ucraina, Serbia), un set de cursuri despre limba și literatura română, istorie, cultură și civilizație românească, realizate de către specialiști, doctori în istorie și profesori. Scopul acestei platforme este de a compensa restricțiile sociale impuse de pandemie, intermediind astfel o apropiere virtuală de aria educațională și culturală.
București
14°C
Articole Similare

1.830
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.830

58
Român condamnat în Germania după un atac șocant asupra unei femei care alerga în parc
58

3.740
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
3.740

1.938
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.938

273
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
273

95
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
95

56
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
56

4.685
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.685

5.351
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.351

7.987
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.987

712
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
712

5.893
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.893

5.840
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.840
















Comentează