O reuniune extraordinară a Ligii Arabe va avea loc sâmbătă la Cairo, în prezenţa preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, pentru a evoca planul de pace pentru Orientul Mijlociu (OM) pe care Washingtonul l-a dezvăluit marţi, a anunţat secretarul general al organizaţiei, Hossam Zaki, informează AFP potrivit Agerpres.
Această "reuniune extraordinară", în prezenţa lui Abbas şi a miniştrilor de externe ai statelor membre, va avea loc în urma "unei cereri palestiniene", a precizat Hossam Zaki într-un comunicat.
Amânat de mai multe ori, planul de pace a fost dezvăluit la Casa Albă de preşedintele american Donald Trump, alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, în absenţa părţii palestiniene, care consideră Administraţia Trump parţială.
Marele imam al moscheii Al-Azhar, mare instituţie a islamului sunnit, a criticat la rândul său în mod vehement acest plan, în timpul unei conferinţe internaţionale pentru reforma discursului religios, la Cairo.
"Nu mai avem identitate (...) în calitate de arabi şi musulmani. Nu mai suntem nimic. (...) Mă simt teribil de dezonorat atunci când l-am văzut pe (Donald) Trump cu (premierul) israelian", a afirmat marele imam Ahmed al-Tayeb. "Ei sunt cei care prevăd, discută, decid şi rezolvă problemele noastre. Nu există acolo niciun arab sau musulman", a deplâns el.
Donald Trump a propus marţi o "soluţie realistă cu două state" pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, care condiţionează totuşi naşterea unui stat palestinian de "respingerea clară a terorismului" şi menţionează că Ierusalimul va rămâne "capitala indivizibilă a Israelului".
Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est, parte a oraşului ocupată din 1967 de Israel şi apoi anexată, să fie capitala viitorului stat la care aspiră
Planul de pace al lui Trump generează o reuniune de urgență a Ligii Arabe
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25
















Comentează