Planul de relansare a economiei pe care îl va prezenta joi seară viitorul preşedinte al SUA, Joe Biden, cuprinde ajutoare în valoare de 350 de miliarde de dolari pentru statele şi colectivităţile locale, ale căror fonduri au suferit mult din cauza pandemiei de COVID-19, au indicat doi oficiali cu rang înalt sub acoperirea anonimatului, scrie AFP preluat de agerpres.
Această propunere riscă să provoace mânia republicanilor din Senat care, la sfârşitul lui 2020, au blocat orice plan de susţinere economică incluzând fonduri pentru municipalităţi.
Ea este de natură să complice adoptarea planului Biden, pentru că democraţii dispund de o foarte scurtă majoritate în Congres.
Planul Biden include ajutoare pentru state şi colectivităţile locale (oficiali)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
0

67
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
67

377
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
377

1.250
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.250

1.487
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.487

871
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
871

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.916
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.916

2.748
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.748

97
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
97

2.223
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.223

3.560
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.560

50
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
50
















Comentează