Plafonarea preţurilor la combustibili, la unele alimente de bază şi la energie în Ungaria ar putea rămâne în vigoare pentru o perioadă mai îndelungată, dacă războiul din Ucraina nu se va încheia curând, susţinând presiunile inflaţioniste ridicate, a afirmat vineri premierul Viktor Orban, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
De la invadarea Ucrainei de către Rusia, inflaţia a crescut semnificativ în Europa Centrală, amplificând presiunile asupra preţurilor deja puternice în urma pandemiei şi determinând băncile centrale să majoreze brusc dobânzile.
Guvernul de la Budapesta a anunţat în noiembrie că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,29 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. De asemenea, în februarie, au fost plafonate preţurile unor alimente de bază. Măsurile, care au tăiat 5 - 6 puncte procentuale din inflaţia de bază, ar urma să expire luna viitoare.
"Există o probabilitate ridicată ca războiul să se prelungească şi anul 2023 să fie de asemenea plin de incertitudini şi dificultăţi. Omenirea suferă de pe urma războiului şi a consecinţelor sale economice", a declarat Orban, la postul public de radio.
Acesta a adăugat: "Fără măsurile de plafonare a preţurilor la benzină şi motorină la 480 forinţi (1,29 dolari) pe litru, preţurile pe piaţă ar fi fost de aproximativ 700 - 900 forinţi".
Joi, grupul energetic ungar MOL a cerut retragerea graduală a măsurii. Preşedintele director general al MOL, Zsolt Hernadi, a afirmat în presa locală că eliminarea treptată a plafonării preţurilor la benzină şi motorină va fi necesară pentru asigurarea siguranţei aprovizionării pe termen lung.
De asemenea, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a cerut miercuri Ungariei să suspende vânzarea de combustibil cu preţ diferit pentru maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine, în caz contrar riscând declanşarea unei proceduri de infringement, potrivit unei scrisori a Comisiei Europene consultate de Reuters.
Breton a precizat că executivul UE îşi rezervă dreptul de a lansa proceduri de infringement care pot duce, în cele din urmă, la acţiuni în justiţie împotriva Ungariei şi posibile amenzi.
Ungaria a invocat, drept justificare pentru măsura sa, faptul că aceasta a declanşat un turism pentru achiziţia de combustibil şi a crescut traficul de tranzit care a dus la creşterea consumului.
Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a anunţat pe 26 mai că numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern începând de a doua zi, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei.
"Totul depinde de război. Dacă există război, atunci există inflaţia provocată de război. Dacă există pace, atunci putem elimina măsurile mai rapid. Dacă există război, nu putem sau putem să o facem extrem de lent", a declarat Orban.
Întrebat de solicitarea UE adresată Ungariei de a suspenda decizia ca automobilele înmatriculate în străinătate să cumpere combustibili la preţurile pieţei, altfel urmând a fi lansate proceduri de infringement, premierul a răspuns că nu există o soluţie universală la această problemă.
"Există o situaţie extraordinară şi trebuie să facem ce este necesar. În perioade ca aceasta este obligatoriu să deviem de la reglementările generale", a adăugat Orban.
El a estimat că, fără plafonarea preţurilor, inflaţia în Ungaria, care în mai s-a situat la 10,7%, ar fi accelerat la 15% - 16%.
Orban a adăugat că embargoul UE asupra importurilor de gaze ruseşti ar distruge economia europeană, deja afectată de majorarea inflaţiei, în urma preţurilor mai ridicate la energie.
Plafonarea preţurilor ar putea rămâne în vigoare pentru o perioadă mai îndelungată (Viktor Orban)
Explorează subiectul
Articole Similare

409
VIDEO Moment savuros la Conferința de Securitate de la Munchen: Ischinger readuce în scenă ochelarii purtați de Emmanuel Macron la Davos
409

1.570
Acordul semnat de JD Vance în Armenia pune Moscova pe jar - Erevanul se distanțează tot mai mult de Rusia
1.570

46
China reacționează la tentativa CIA de a recruta ofiței chinezi: "Forţele ostile Chinei nu îşi vor atinge obiectivele"
46

2.632
VIDEO România a ajutat Ucraina, dar a intrat în recesiune. Explicația premierului Ilie Bolojan: „E un fals”
2.632

114
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Marco Rubia s-a întâlnit cu omologul său chinez
114

2.682
O armada uriașă se adună la porțile Iranului - Cel mai mare portavion din lume pleacă din Caraibe către Orientul Mijlociu
2.682

193
Moscova sfidează Washingtonul - Ajutorul pentru Cuba va continua
193

128
Kremlinul a anunţat reluarea negocierilor de pace cu Ucraina
128

58
VIDEO Erupţie a vulcanului Piton de la Fournaise de pe insula Reunion
58

1.530
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
1.530

86
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
86

4.517
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
4.517

100
Datoria externă a Rusiei a atins recordul ultimelor două decenii
100

















Comentează