Piotr Verzilov, membru al trupei contestatare ruse Pussy Riot, spitalizat de duminică la Berlin, a fost "foarte probabil" victima unei otrăviri de origine necunoscută, dar se află în prezent în afara pericolului, au anunţat marţi medicii care îl tratează în Germania, informează AFP preluată de Agerpres.
Expertizele medicale realizate la Berlin, precum şi cea a medicilor de la Moscova, sugerează "foarte probabil un caz de otrăvire", a declarat Kai-Uwe Eckardt, medic la marele spital Caritas de la Berlin, în timpul unei conferinţe de presă. "El se află în afara pericolului", chiar dacă este în continuare internat la terapie intensivă, a adăugat acesta, precizând că Verzilov este conştient şi poate să comunice.
Anturajul lui Verzilov a vorbit anterior despre o otrăvire a acestui membru al grupului punk contestatar, care a devenit cunoscut pentru că a pătruns pe teren în timpul Cupei la Fotbal ce s-a desfăşurat recent în Rusia, îmbrăcat, alături de alţi trei militanţi, în uniforme ale poliţiei. Pentru aceasta, toţi patru au fost condamnaţi la 15 zile de detenţie. Verzilov este şi fondatorul site-ului MediaZona, care informează în legătură cu procesele împotriva apărătorilor drepturilor omului.
Transferul lui Piotr Verzilov la bordul unui avion special a fost organizat de ONG-ul german Cinema for Peace, care susţine de ani de zile mişcarea Pussy Riot.
Piotr Verzilov, 30 de ani, care deţine de asemenea cetăţenia canadiană, a fost spitalizat marţi la Moscova în stare gravă după o audiere judiciară.
Spitalizarea lui Verzilov intervine în condiţiile în care cazul Skripal tensionează din nou relaţiile dintre Occident şi Moscova. Guvernul britanic acuză două persoane pe care îi prezintă drept agenţi ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU) că i-au otrăvit în martie pe fostul agent rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia, în Salisbury, acuzaţii respinse de Moscova
Piotr Verzilov membru al trupei ruse Pussy Riot spitalizat la Berlin suspect că ar fi fost otrăvit, se află în afara pericolului
București
9°C
Articole Similare

4
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
4

16
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
16

46
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
46

2.840
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele?
2.840

1.475
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
1.475

60
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
60

2.999
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
2.999

3.921
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.921

25
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
25

3.514
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.514

2.983
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.983

137
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
137

57
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
57
















Comentează