Vânzările totale de autovehicule noi au crescut, în primele şapte luni ale anului, cu 23,8%, până la 105.686 unităţi, comparativ cu intervalul de referinţă din 2017, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), publicate marţi.
Persoanele juridice sunt cele care susţin vânzările auto în România (63% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele 7 luni), însă şi achiziţiile realizate de către persoanele fizice au crescut cu 32% în comparaţie cu intervalul ianuarie - iulie 2017, până la 33.013 de unităţi.
În ceea ce priveşte categoria autoturismelor rulate, în perioada de referinţă, numărul acestora a ajuns la 274.195 unităţi, în scădere cu 6,9% faţă de perioada similară din 2017.
La nivelul vânzărilor de maşini noi (autoturisme şi autovehicule comerciale), statistica APIA arată că, în primele şapte luni din 2018, pe primul loc s-a clasat Dacia, cu 30.327 unităţi, urmată de către Volkswagen (10.338 unităţi), Skoda (8.098), Ford (7.972) şi Renault (7.866).
Pe segmentul autoturismelor, topul este condus tot de Dacia, cu 28.494 unităţi (31,8% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 31,6% faţă de primele şapte luni din 2017), urmată de Volkswagen cu 9.349 unităţi (10,4% cotă de piaţă), Skoda - cu 8.098 unităţi (9,1% din total piaţă), Renault - cu 6.716 unităţi (7,5% din total piaţă) şi Ford (5.473 unităţi şi 6,1% cotă de piaţă).
În clasamentul pe modele, cu cele 11.358 unităţi vândute, Dacia Logan continuă să fie cel mai bine vândut în aceste prime şapte luni din 2018, acesta fiind urmat de Dacia Duster, cu 7.430 unităţi, Dacia Sandero (5.864), Renault Clio (3.225) şi Skoda Octavia (3.125).
În funcţie de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor cu motoare pe benzină continuă să crească, ajungând să deţină, la finele lunii iulie din acest an, un procent de 59,4% din total, semnificativ mai mare (8,6 pp) faţă de ponderea pe care o aveau în aceeaşi perioadă a lui 2017, de 50,8%.
În ceea ce priveşte autoturismele 'verzi'(electrice şi hibride), interesul pentru acestea continuă să rămână unul ridicat în acest an, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul 'Rabla Plus'. Ca urmare, după primele 7 luni din 2018, acestea ajung să deţină o pondere de 2,5% din total piaţă, superioară celei de anul trecut, când aceasta era de doar 1,8%. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, evoluţia este una extrem de încurajatoare, creşterea înregistrată în acest an fiind de 225,5% pe segmentul celor electrice (485 unităţi, în primele 7 luni din 2018, faţă de doar 149 în 2017), respectiv +54,5% la cele hibride (1.754 unităţi în 2018, faţă de 1.135 unităţi în 2017).
Datele APIA relevă, totodată, că, în funcţie de culoarea preferată, alb şi gri domină în continuare cererea, acestea înregistrând o pondere de 27,8%, respectiv 23,9% din totalul preferinţelor. Urmează culorile albastru, cu o cotă 17,2%, şi negru cu 9,8%.
Raportat la ţara de provenienţă a autoturismelor, 31% din total este produs în România, 20% în Germania, 10,9% sunt din Cehia, 7,6% din Turcia şi 7,5% din Spania.
În acest context, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au înregistrat, în anul 2018, o creştere semnificativă, de 37% comparativ cu anul 2017, în timp ce vânzările de autoturisme din import au consemnat un salt mai redus, de 22,1%.
Piaţa auto din România, în creştere cu aproape 24%, în primele şapte luni (APIA)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

727
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
727

2.751
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.751

5.848
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
5.848

43
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
43

429
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
429

397
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
397

952
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
952

1.342
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.342

2.212
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.212

43
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
43

91
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
91

832
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
832

142
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
142
















Comentează